Legea dării în plată a avut efecte imediate atât pe piața bancară și cea imobiliară, cât și pentru industriile conexe. Totuși, dezechilibrele nu au durat mult, la acest moment situația fiind una stabilă, potivit unei analize a platformei imobiliare Wizmo.ro, realizate cu sprijinul datelor Kiwi Finance. În octombrie, după câteva luni agitate pe piața imobiliară, în urma intrării în vigoare a legii dării în plată, creditarea s-a reluat, fiind acum la nivelul din primăvară. Astfel, în luna octombrie, ofertele băncilor au fost aproape în întregime ajustate la caracteristici aliniate cu cererea – avans de 20-25% și dobânzi în plaje rezonabile. Acest trend se va menține atât din punct de vedere al costurilor, cât și ca avans. În plus, prețurile imobilelor urmează un trend sustenabil crescător care se va păstra, potrivit estimărilor brokerului de credite imobiliare. În acest context, toți actorii din piață au redevenit optimiști. ”Am lansat Wizmo.ro la începutul lunii iunie și putem spune că momentul a coincis cu intrarea în vigoare a legii dării în plată, o cotitură importantă a pieței imobiliare locale”, spune Maarten Deboo, CEO, Wizmo.ro.
Începând din luna mai, toţi cei care au probleme la rambursarea creditului ipotecar au posibilitatea să înceapă demersurile pentru darea în plată. Astfel, dacă sunt parcurse toate etapele impuse prin Legea 77/2016, în termen de puțin peste o lună de la notificarea băncii, cei care au contractat un astfel de credit devin liberi de orice datorie către bancă. În acest context, piața de creditare nu putea rămâne fără ecou, băncile regrupându-se imediat.
Încă de la început, au fost vizibile cel puțin două efecte. În primul rând, cele mai multe bănci au majorat avansul pe care îl cer de la clienții care solicită un credit de achiziție de locuință, iar unii dezvoltatori, cu proiecte imobiliare aflate în faze incipiente, au preferat să înghețe temporar lucrările. De aici, au rezultat efecte în lanț: încetinirea creditării într-o perioadă cum nu se poate mai convenabilă pentru clienți, în care dobânzile se aflau la un minim istoric și costurile bancare erau mult diminuate față de anii anteriori; încetinirea dezvoltărilor imobiliare; diminuarea vânzărilor în industriile colaterale (mobilier, materiale de construcții, electrocasnice, electronice etc.).
”În același timp, băncile care au aliniat de la început avansul la puterea de accesare a clienților (20-25%) au fost suprasolicitate de cereri noi de creditare, ceea ce a condus la timpi foarte mari de răspuns și procese lungi de analiză. Astfel, putem spune că o lege cu ‘beneficii’ reduse și punctuale a produs mai mult disconfort și gălăgie decât efecte coerente și sustenabile”, subliniază Anca Bidian, CEO Kiwi Finance. Potrivit afirmațiilor sale, aceasta este și părerea noilor clienți ai băncilor, care au accesat anul acesta credite ipotecare în timpul dezbaterilor și al aprobării legii. Ei au fost cei mai afectați de timpul îndelung de așteptare, tot ei fiind și cei care consideră că noua legislație nu aduce beneficii reale.