Persoanele interesate de bunuri executate silit pot cumpăra apartamente la jumătate sau chiar mai puţin din preţul de pornire al licitaţiei, potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, care va intra în vigoare la data de 15 februarie 2013. De la aceeaşi dată, executorii judecătoreşti vor avea dreptul să pună sechestru pe maşinile datornicilor, aflate în trafic.
“În cazul apartamentelor, vânzarea se va face prin organizarea de una, două sau trei licitaţii. La prima licitaţie, valoarea imobilului porneşte de la preţul evaluat plus TVA. La a doua licitaţie, preţul poate ajunge la 70%, dacă se prezintă minimum două persoane. La cea de-a treia licitaţie, preţul poate să scadă chiar şi sub 50%, dacă se prezintă minimum doi licitatori“, a declarat Elena Puică, directorul comercial al Executari.COM.
Potrivit reprezentantului Executari.COM, cei interesaţi de bunuri executate silit vor putea găsi mai uşor anunţurile, acestea fiind publicate la sediul executorului, în ziare locale sau naţionale, în reviste şi, mai nou, chiar şi pe site-urile de specialitate.
“În cazul autovehiculelor executate silit, conducătorii auto se pot trezi că poliţiştii le sechestrează maşinile în trafic. Poliţia rutieră poate identifica maşina şi ridica certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului, iar bunul este sechestrat,” a declarat, la rândul sau, avocata Roxana Vlăsceanu, consultant de specialitate al Executari.COM. Până la intrarea în vigoare a noului Cod, de cele mai multe ori, creditorii apelau la detectivi particulari pentru găsirea maşinilor.
“Maşinile erau astfel recuperate cu mare întârziere şi nu puteau fi scoase rapid la revânzare. Acum, noul Cod accelerează procesul, ceea ce poate conduce la creşterea ofertei de maşini executate”, a mai spus consultantul Executari.COM.
În Monitorul Oficial al României din data de 31 ianuarie 2013, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013, prin care Executivul a stabilit că noul Cod de Procedură Civilă intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.