Cât de mult au scăzut acțiunile CrowdStrike și Microsoft?
Acţiunile companiilor americane CrowdStrike şi Microsoft au scăzut puternic vineri, 19 iulie 2024, la bursă în tranzacţiile anterioare deschiderii.
La ora 10:30 (8:30 GMT), titlurile CrowdStrike, incluse în indicele Nasdaq, erau în scădere cu circa 14%. Tot atunci, acţiunile Microsoft erau pe minus cu aproape 3%, înainte de începerea sesiunii de tranzacţionare la Bursa de la New York.
Ce a cauzat pana mondială?
Pana globală a sistemelor informatice a fost cauzată de un update făcut de compania americană de securitate cibernetică Crowdstrike. Crowdstrike a recunoscut problema. Pana globală a sistemelor informatice de vineri dimineață a fost cea mai mare pană globală din ultimii șapte ani. Incidentul a redus valoarea acțiunilor Crowdstrike cu până la 21%.
„Problema a fost identificată, izolată și a fost implementată o remediere. Sistemele Mac și Linux nu sunt afectate. Recomandăm organizațiilor să se asigure că comunică cu reprezentanții Crowdstrike prin canale oficiale. Echipa noastră este pe deplin mobilizată pentru a asigura securitatea și stabilitatea clienților Crowdstrike”, au transmis reprezentanții companiei americane de securitate cibernetică.
Pana mondială ar fi fost cauzată de faptul că companiile de securitate în cloud au privilegii de nivel foarte înalt pentru a actualiza sistemele de bază ale clienților lor. Privilegiile lor sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a serviciilor de securitate. Cu ajutorul lor, pot implementa rapid patch-uri de securitate și alte actualizări critice.
Când funcționează corect, actualizările ajută la protejarea sistemelor împotriva atacurilor cibernetice. Atunci când o actualizare eșuează, toate sistemele pe care ar trebui să le protejeze cad, provocând perturbări majore în operațiunile companiilor afectate.
„Suntem conștienți de o problemă care afectează dispozitivele Windows din cauza unei actualizări de la o platformă software terță parte. Anticipăm că va veni cu o rezolvare”, a precizat, la rândul său, un purtător de cuvânt al Microsoft.
Despre Crowdstrike
Crowdstrike este o companie de securitate cibernetică fondată în anul 2011. Scopul ei este protejarea celor mai mari companii și hardware-uri din întreaga lume de amenințările cibernetice.
Compania respectivă are sediul în Sunnyvale, Texas. A crescut rapid de la înființare, devenind un lider în industria securității cibernetice. Printre clienții săi se numără unele dintre cele mai mari și mai influente organizații din întreaga lume, inclusiv instituții financiare, companii de tehnologie și agenții guvernamentale.