Oamenii ghinioniști și cei care nu primesc cadouri se simt excluşi sau chiar lezaţi, scrie “American Economic Review”. Iar reacțiile multora la norocul semenilor devin tot mai... concurenţiale.
Atunci când observăm cum alți oameni primesc cadouri, avem tendința să ne dorim și noi unul. Olanda furnizează un exemplu grăitor despre cum pot reacționa oamenii la norocul semenilor. În cadrul Loteriei Codurilor Poştale din Olanda, săptăm`nal, aproximativ o treime din populație își așteaptă șansa de 1 la 430.000 la extragerea unui cod poștal câștigător.
Toți deținătorii de bilete din zona norocoasă primesc o sumă în numerar de aproximativ 10.000 de euro, iar unul dintre ei primește în plus și o mașină. Este ca un fel de Crăciun local: toată lumea din zona poștală respectivă știe că unii vecini au câștigat.
Un studiu recent a descoperit că vecinii câștigătorilor sunt influențați de eveniment și mulți dintre ei ajung să-și cumpere o mașină nouă în următoarele șase luni și să-și renoveze exteriorul casei, chiar dacă nu au cumpărat bilet la loterie, scrie American Economic Review.