Recenta accelerare a deprecierii leului, criza caldurii, protestele studentesti si muncitoresti – toate sunt strans legate de Ecuador si problemele sale privind datoriile financiare.
In septembrie, Ecuadorul a cerut o reesalonare a datoriei de sase miliarde de dolari din contractele Brady – titluri de proprietate comercializabile, schimbate pe imprumuturi neperformante, ca urmare a crizei datoriilor din anii 80 – dupa pierderea dobanzilor. Initial, Ecuadorul a sperat in excluderea altor datorii la negociere, dar a fost fortat sa „garanteze cu eurobonduri si cu inca aproximativ doua miliarde de dolari din datoria interna, ca urmare a presiunii exercitate de creditori, inclusiv de Fondul Monetar International.
De cativa ani, Ecuadorul a ramas in urma fata de alte tari din America Latina, in ceea ce priveste implementarea reformelor structurale. Povara grea a statelor de plata si a subventiilor publice a devenit cronica, guvernul avand in anii 90 un deficit financiar de aproximativ 3% din PIB. Economia ramane dependenta de exporturile de materii prime, fiind astfel expusa serios oscilatiilor preturilor. Ecuadorul nu a reusit sa-si diversifice exporturile. Titeiul, crevetii si bananele reprezinta, impreuna, 70% din exporturi. Dar poate mai importante decat cele mentionate sunt neintelegerile dintre legislativ si executiv, care au avut ca rezultat incetinirea reformelor structurale, in special in domeniul privatizarii, impiedicand eforturile Bancii Centrale de a consolida sectorul financiar. Desi Ecuadorul nu a cunoscut cresterea de inflatie care caracterizeaza multe dintre economiile Americii Latine din anii 80, aceasta tara a inregistrat un nivel ridicat de inflatie, cu o medie de 30% in ultimii cinci ani.
Cea mai importanta banca, finantatoare a sectorului financiar, a falimentat anul trecut, dand nastere unei penurii serioase de lichiditati in domeniul bancar intern si contribuind la colapsul economic. Rezultatul actiunilor tuturor acestor factori s-a materializat intr-un deficit financiar de 5,7% din PIB, un deficit al conturilor curente de 10,7%, o inghetare a depozitelor bancare curente si o reducere substantiala a volumului exporturilor la 2,5 luni din totalul importurilor.
Incetinirea dezvoltarii economice care a inceput in 1998 s-a inrautatit anul acesta, prevazandu-se o diminuare cu 7% in 1999. Pana la mijlocul anului 1999, din punctul de vedere al balantei interne si din perspectiva incasarilor externe, indicatorii interni s-au deteriorat pana la punctul in care urmarirea platilor externe a devenit dificila, iar reesalonarea datoriilor externe ale Ecuadorului, inevitabila.
De cateva luni, Ecuadorul s-a angajat in negocieri cu FMI, pentru a ajunge la o intelegere privind un acord stand-by de 18 luni. Discutiile
s-au caracterizat prin numeroase amanari din cauza imposibilitatii guvernului de a intreprinde actiunile necesare. Cel mai important lucru este ca Fondul a permis ca situatia existenta sa treneze pe o perioada atat de lunga, spre deosebire de alte acorduri mai mari de ajutorare, constient fiind de situatia dificila in care se afla Ecuadorul in privinta platilor externe. Oare de ce?
Acest rationament se datoreaza faptului ca FMI a nominalizat Ecuadorul (impreuna cu Pakistanul, Ucraina si Romania), ca fiind considerat caz test pentru „impartirea sarcinilor sectorului privat si a decis in consecinta sa procedeze cu grija. In special in ceea ce priveste insolvabilitatea tarii si a imposibilitatii sale de a aplica masuri corectionale in ultimii ani, creditorii oficiali acorda in prezent noi imprumuturi pentru a impiedica reesalonarea datoriilor.
Prabusirea severa a PIB, care a condus la venituri guvernamentale mici, deficitul bugetar mare, criza bancara, rezerve de valuta scazute – suna familiar? Motivul pentru care Ecuadorul a devenit atat de important pentru Romania este ca actiunile sale au facut sa creasca posibilitatea reala ca Romania sa nu-si mai plateasca datoriile. Datoria Ecuadorului a facut ca Romania sa aiba mai greu acces la pietele internationale de capital. Nu are importanta cat de des anunta domnul Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, ca Romania isi poate plati datoriile, atat timp cat reforma structurala si dezvoltarea economica nu au loc, neplata datoriilor ramane o posibilitate reala, care nu poate fi pur si simplu ignorata.
Acordul cu FMI este
sub semnul intrebarii
Aceasta posibilitate de neplata, fie chiar acceptata de FMI, nu este unul din motivele principale pentru care Romania nu a reusit sa revina, din 1997, pe pietele de capital. Asa cum a demonstrat prin ultima sa incercare din octombrie, Romania nu a reusit sa convinga pietele internationale de capital ca isi poate onora datoriile. Obiectiv vorbind, acest ultim esec inseamna ca Romania nu va mai primi cei 300-400 de milioane dolari de la FMI, ceea ce va avea ca rezultat o amanare a platii celei de-a doua transe in valoare de 200 de milioane dolari.
Prin urmare, actiunile recente ale Ecuadorului au contribuit substantial ca Romania sa nu primeasca cei peste jumatate de miliard de dolari pe care conta. Aceasta se traduce in mai putini bani pentru energia necesara caldurii din aceasta iarna, mai putini bani pentru Uzinele Roman, mai putini bani pentru burse studentesti si mai putini bani pentru stoparea deprecierii leului. Acest ultim punct se traduce, de asemenea, si prin recent anuntatele cereri de depozite bancare mai mari, facand bancile mai putin profitabile si mai putin capabile de a juca un rol constructiv in economia romaneasca, fara a mai mentiona riscul unei inflatii mai mari.
Daca Romania nu ar constitui un risc prin neplata datoriilor sale, atunci domnul Isarescu nu ar trebui sa nege acest lucru. Daca Romania ar avea o economie sigura, atunci nu ar mai fi trebuit sa recurga la eurobonduri in aceasta toamna. Daca vrem sa mai mancam banane, atunci trebuie mai intai sa ne facem ordine in casa. Numai reformele serioase ne vor aduce credibilitatea pentru a ne putea intoarce pe pietele financiare internationale.
Matei Paun
