Brexit-ul nu va avea un impact asupra bugetului Uniunii Europene în 2018, dar în perspectivă sunt analizate patru modalităţi de a acoperi eventualele sume care nu mai vin, una dintre variante fiind stabilirea unor venituri fixe, a declarat, vineri, deputatul european Siegfried Mureşan, negociator-şef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din anul 2018.
"Va trebui să intrăm în toate liniile bugetare să vedem care este beneficiul Marii Britanii, contribuţiile le ştim şi să vedem care va fi exact gaura ce rămâne ca urmare a ieşirii Marii Britanii şi va trebui să o acoperim. Există patru modalităţi de a o acoperi şi eu favorizez una dintre ele. Prima modalitate este să spunem: păstrăm acelaşi nivel al bugetului şi toate statele contribuie mai mult, în special statele bogate, statele net contributoare. Nu cred că este realist. Vedem apetitul în Suedia, Austria, Germania, Olanda pentru a contribui mai mult, apetitul este mic. Cea de-a doua variantă este să spunem: a plecat Marea Britanie, bugetul este mai mic, facem mai puţin. Nu vom accepta noi, în primul rând beneficiarii neţi, care beneficiem de pe urma bugetului, nu vom accepta reduceri de fonduri. A treia variantă este o combinaţie a primelor două care ne va duce din nou în negocieri politice extrem de dificile şi nu există predictibilitate pe termen lung. Cea de-a patra variantă este ca bugetul Uniunii Europene să aibă surse proprii de venit", a spus Siegfried Mureşan.
Acesta a explicat că nu este vorba de introducerea de taxe la nivel european urmată de reducerea de taxe la nivel naţional, ci de redirecţionarea către bugetul UE a unei părţi din taxe existente în toatele state membre, precum TVA sau impozit pe venit.
"Cred că alocarea spre Europa a unei ponderi din taxe existente deja la nivel naţional poate fi soluţia, poate fi o bază stabilă, sustenabilă, predictibilă pe termen lung, dar a existat mereu şi aici este de înţeles, rezistenţă la nivelul statelor membre în trecut căci în momentul de faţă statele membre spun şi ele decid politic cât plătesc în Bugetul Uniunii Europene. Dacă am spune în viitor 0,5% din TVA sau 0,2% din orice alt impozit care există merge automat spre nivelul european, practic statele membre nu mai au mare spaţiu manevră polic, banii ar merge automat. E ceva ce statele membre nu şi-au dorit în trecut, să vedem acum vor evolua", a precizat Siegfried Mureşan.
Potrivit acestuia, o dezbatere în acest sens ar putea avea loc în 2018 şi aplicarea să se facă pentru viitorul buget multianual.
"În anul 2018, Marea Britanie va fi tot anul stat membru al Uniunii Europene, va avea drepturi şi obligaţii depline ca orice alt stat membru al Uniunii Europene. Deci impactul Brexit asupra bugetului Uniunii Europene în anul 2018 în mod normal ar trebui să fie zero şi impactul direct va fi zero", a mai spus Mureşan, adăugând că în prezent trebuie calculată contribuţia şi beneficiul Marii Britanii.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează, vineri, dezbaterea "Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2018 – priorităţile Parlamentului European".
AGERPRES