„Grupul este în prezent incapabil să atragă noi chiriaşi sau să crească nivelul chiriei din cauza unor factori ce nu pot fi controlaţi, în principal din cauza condiţiilor de piaţă. Nu se pot oferi garanţii că Grupul va putea să lichideze asemenea proiecte în curând sau să restructureze asemenea active pentru a limita pierderile. Nu poate fi exclus ca Grupul să nu mai urmărească lichidarea sau suspendarea temporară a unor asemenea active dacă se justifică comercial; într-un asemenea caz, nu se pot oferi garanţii că urmare a acestor acţiuni Grupul îşi va limita pierderile pe termen scurt. Mai mult, şi alte proiecte ale Grupului ar putea să genereze pierderi în viitor“, se arată în raportul financiar al GTC.
 
Compania a anunţat, în noiembrie anul trecut, că este în proces de vânzare a mallurilor Galleria Buzău (13.400 mp), Piatra Neamţ (12.800 mp) şi Suceava (10.800 mp), pe care le-a dezvoltat cu un împrumut în valoare de  28,8 mil. euro făcut la BERD şi Raiffeisen Bank. Cumpărătorul care a vizat cele trei proprietăţi a fost canadianul Michael Topolinsky, proprietarul companiei Benevo, care a cumpărat tot anul trecut platforma Vulcanul din Bucureşti. Preţul de vânzare a fost stabilit la circa 6-7 mil. euro, însă la începutul acestui an, GTC a anunţat că tranzacţia a fost anulată.

La finalul lui 2012, valoarea netă a celor trei imobilie era de -20 mil. euro, în condiţiile în care valoarea creditelor se ridică la 27 mil. euro şi valoarea proprietăţilor a fost stabilită la 7 mil. euro. Nici celălalt mall al GTC, Galleria Arad, nu o duce mai bine. Valoare s-a a scăzut la 32 mil. euro şi mai trebuie returnat un credit de 29 mil. euro.

„Suprafaţa netă închiriabilă pe care Grupul o deţine în România este de 32.500 mp. Rata de ocupare este la nivelul de 97%. Valoarea de inventar a spaţiilor de retail din România este de 31,3 mil. euro, comparativ cu 84,4 mil. euro în 2011, ca rezultat al reclasificării celor trei malluri (Galleria Buzău, Galleria Piatra-Neamţ şi Galleria Suceava) drept active scoase la vânzare în trimestrul trei din 2012 şi a devalorizării Galleria Arad, ca urmare a deteriorării condiţiilor economice din România“, se mai specifică în raportul dezvoltatorului.

În acelaşi document se mai precizează că dezvoltarea centrului comercial din Bucureşti, Galleria Bucharest, a fost amânată din cauza întârzierii obţinerii autorizaţiilor de construire. „Dacă Grupul nu va putea finalizat proiectele la timp, ar putea fi nevoit să extindă liniile de finanţare şi nu pot fi date garanţii că băncile care oferă aceste finanţări vor fi de acord cu extinderile“, se detaliază în raportul financiar. Galleria Bucharest ar trebui să fie dezvoltat pe un teren de 12 ha şi este trecut în balanţa GTC cu o valoare de 22 mil. euro.

Profit de 40 mil. euro din proiectul lui Copos

Singurul complex de birouri, generator de venituri, pe care GTC îl are în România a fost evaluat la 168,4 mil. euro, în scădere de la nivelul de 173 mil. euro, rezultat în urma evaluărilor din 2011. Turnurile City Gate din Piaţa Presei Libere au o suprafaţă închiriabilă netă de 47.700 mp şi o rată de ocupare de 95%.

Din proiectul Ana Tower, pe care GTC îl dezvoltă în parteneriat cu omul de afaceri George Copos, se aşteaptă un profit de 40 mil. euro, la un randament investiţional (yield) de 6,5%. Fiecare partener are cote egale în proiect, iar 60-65% din costul proiectului va fi susţinut din credite bancare.

În apropiere de Ana Tower, GTC mai deţine un teren de 10.535 mp, unde iniţial intenţiona să dezvolte un ansamblu de locuinţe, dar care în prezent este trecut ca obiectiv de birouri, cu o valoare de 11 mil. euro.

„Prima Casă“, motorul pieţei rezidenţiale

GTC mai deţine şi două proiecte rezidenţiale în Bucureşti, Rose Garden din zona Obor şi Felicity din Băneasa. Pe lângă cele două proiecte, compania are în plan dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial amânat în repetate rânduri, Eden, trecut în contabilitate cu o valoare de inventar de 15 mil. euro, plus o nouă etapă din Felicity, evaluată la 14 mil. euro.

„Ca urmare a scăderii continue a preţurilor şi a numărului de apartamente vândute în proiecte noi, în 2012 s-au înregistrat peste 13 proiecte în insolvenţă. Peste 80% din cerere vine de la utilizatori finali şi asta dovedeşte încă odată dependenţa pieţei rezidenţiale de condiţiile de finanţare ale cumpărătorilor. Programul «Prima Casă» şi reducerea de TVA la 5% au continuat să fie motorul vânzârilor de locuinţe. Proiectele finalizate între 2008 şi 2010, care reprezintă marea parte a stocului actual, se întrec în împachetarea locuinţelor lor astfel încât să se înscrie în acest segment“, spun autorii raportului.  

GTC mai deţine în România 120.000 mp de teren, ceea ce reprezintă 10% din portofoliul total al grupului. GTC este dezvoltatorul străin cu cele mai multe proiecte finalizate în România. Compania a investit în cele şapte proiecte pe care le are acum în portofoliu un total de circa 377 mil. euro. Este vorba despre complexul de birouri City Gate, ansamblurile rezidenţiale Rose Garden şi FeliCity şi centrele comerciale Galleria din Arad, Suceava, Piatra Neamţ şi Buzău. La acestea se pot adăuga primele două clădiri de birouri moderne din Bucureşti, Europe House şi America House, pentru care israelienii au încasat în urma vânzării circa 100 mil. euro.

Citeşte şi GTC nu a reuşit să vândă cele trei malluri care îi aduc pierderi