Epoca jertfelor pe altarul muncii se apropie de sfârşit. Angajaţii au descoperit formula echilibrului dintre viaţă şi muncă. De la teorie la practică nu-i decât un pas. Dacă nu-l fac singuri, angajatorii nu vor fi dispuşi să-şi schimbe politicile de resurse umane prea uşor.
Sfârşitul cutremurător al tinerei de la Ernest&Young a stors o lacrimă care însă s-a uscat a doua zi, când workaholicii au luat-o de la capăt cu munca. La scurt timp după moartea Ralucăi, directorii de resurse umane din mai multe companii de renume s-au întâlnit pentru a discuta cu avocaţi în dreptul muncii şi jurişti de la Inspecţia Muncii despre modul în care ar putea evita astfel de drame în viitor. Lăudabil demersul, dacă în spatele declaraţiilor patetice nu s-ar fi ascuns interesul multora de a afla, direct de la sursele cele mai autorizate, cum să se acopere de proceduri şi hârtii, astfel încât să iasă basma curată într-o situaţie asemănătoare.
În România, grija faţă de sănătatea fizică şi psihică a angajatului este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, vorba lui Caragiale. Luaţi de valul succesului în carieră, al câştigurilor cât mai mari sau obligaţi să menţină ritmul epuizant al unui program de muncă supradimensionat, de teamă să nu fie concediaţi, angajaţii înşişi uită că viaţa trece pe lângă ei. Nevoia echilibrului între muncă şi viaţă este conştientizat, adeseori, în situaţii extreme.
Un seminar, recent organizat de Business Edu pe tema echilibrului între viaţa personală şi cea profesională a deschis uşa specialiştilor pentru a da semnalul de alarmă că epoca jertfelor pe altarul muncii trebuie să ia sfârşit. „Am vrut să particip la acest seminar pentru a vedea dacă mai sunt sau nu workaholic, recunoaşte Nicole Predulea, psiholog şi managing partner la firma Direct Management. Până nu demult, şi eu munceam din zori şi până-n noapte. Veneam acasă după ora 22. Practic, reuşeam să vorbesc seara cu soţul meu, câteva minute înainte de a adormi, sau dimineaţa, pe fugă, până să plec la serviciu. După ce s-a născut primul copil, altfel am început să văd viaţa. Priorităţile mele s-au schimbat.“
Capitalismul sălbatic face victime la serviciu
Despre workaholism a început să se vorbească încă de la începutului deceniului al şaptelea al secolului trecut. Măsuri concrete pentru reducerea fenomenului sau stoparea efectelor nedorite nici până acum nu s-au luat decât sporadic, la nivel organizaţional. „Managerii resimt din ce în ce mai acut nevoia de a şti cum să motiveze persoane care se confruntă cu probleme personale (probleme emoţionale, de familie, de cuplu etc.).“ Alina Popescu, psiholog la Behavior Center, consideră că există deschiderea de a sprijini aceşti angajaţi, dar nu se ştie cum. „Problema este dificilă în condiţiile în care şi motivarea celorlalţi angajaţi din echipă este o provocare.“ În Canada spre exemplu, preocuparea managerilor de a şti cum să gestioneze angajaţii cu probleme personale este a doua nevoie de instruire înregistrată ca frecvenţă, după cea de management. Un studiu realizat cu 1.200 manageri de top arată că 65% din aceştia afirmă că au reuşit în carieră prin sacrificarea vieţii personale/de familie.
Căutarea celor mai bune metode de a rentabiliza afacerile în companiile occidentale, orientate pe o dezvoltare durabilă, a condus la schimbări ale paradigmei de abordare a relaţiilor cu angajaţii. Dacă înainte atenţia specialiştilor în resurse umane era îndreptată mai degrabă asupra factorilor profesionali care interferează cu viaţa personală, în ultima vreme, se iau în considerare şi problemele din viaţa personală care împiedică angajaţii să fie performanţi la locul de muncă. Responsabili de conflictul viaţă-muncă sunt nu numai ambiguitatea de roluri la locul de muncă, supraîncărcarea, lipsa managementului carierei, workaholismul, deplasările frecvente sau de durată, ci şi nenumăraţi factori privind viaţa personală: problemele de sănătate emoţională a angajatului, stil de viaţă nesănătos, dificultăţile în relaţia de cuplu sau în rolul de părinte, dificultăţile financiare, problemele de sănătate ale unui membru al familiei. „Aş mai adăuga faptul că o sursă de dezechilibru este tocmai aşteptarea ca viaţa să ne fie continuu în echilibru, lipsită de probleme. Momentele de dezechilibru au rolul lor. Uneori, încercarea de a ieşi din ele cu orice preţ poate produce mai mult dezechilibru. Ca şi când ai încerca să ieşi din nisipuri mişcătoare“, completează Alina Popescu lista cu probleme.
Din cercetările întreprinse în lume, doctorul Cătălin Zaharia, managing partner la Mind Master, a tras concluzia că ţările în tranziţie către o economie dezvoltată înregistrează cele mai mari dezechilibre între viaţa personală şi cea profesională. „Dezechilibrul este legat de faptul că oamenii nu mai pot estima un viitor previzibil, vechile repere sunt pierdute şi, atunci, efortul de adaptare este mai mare. În China, 59% din populaţie suferă de dezechilibrul muncă – viaţă personală.“ În România, s-a întreprins anul trecut prima cercetare pe această temă. Rezultatele studiului derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate se văd şi cu ochiul liber. Angajaţii nu mai vor să lucreze peste program sau în orice condiţii. Concediul de maternitate sau beneficiile acordate angajaţilor cu copii (cadouri de Crăciun, susţinerea costurilor cu grădiniţa etc.) sunt foarte apreciate, dar nu suficiente. Oamenii vor programe flexibile de lucru, servicii de sănătate, cursuri de dezvoltare personală sau de consiliere individuală plătite de companie.
Life coaching, bonus pentru angajaţii performanţi
„90% din angajaţii trimişi de companii să urmeze programul de formare NLP Professional Coaching, pe lângă obiectivele legate de carieră, declară că sunt preocupaţi şi de dezvoltarea personală. Companiile preocupate de implementarea unor asemenea programe sunt cele interesate de menţinerea unor oameni buni, performanţi“, remarcă dr. Cătălin Zaharia. Multe firme au început să ofere cursuri care nu se adresează formării unor abilităţi legate direct de activităţile productive, ci sunt privite ca un soi de bonusuri în cadrul pachetelor non-financiare. Exemple ar fi unele programe de teambuilding, managementul stresului sau chiar programe de training neconvenţionale. Un alt tip de instruire este „life coaching“. „Aceasta este dedicată angajaţilor care deja performează la locul de muncă, iar modul în care pot trece la un nivel superior este prin setarea şi atingerea unor obiective şi în viaţa personală“, explică specialistul în astfel de programe Cătălin Zaharia.
Conceptul este puţin cunoscut. Alina Popescu este de părere că firmele se tem că un astfel de program ar „goli“ birourile la 6 fix. „Un program de susţinere a angajaţilor în căutarea echilibrului între muncă şi viaţa personală nu înseamnă reducerea timpului de lucru, ci mult mai mult. Înseamnă investiţii în calitatea experienţei la locul de muncă, adică să fac lucruri la care mă pricep, care sunt utile, cărora le văd rezultatele, care îmi aduc satisfacţii şi împlinire, care mă motivează şi mă dezvoltă, dar şi investiţii în calitatea experienţelor din viaţa personală“.
Majoritatea companiilor din România consideră că este doar responsabilitatea individului să găsească soluţii pentru a menţine echilibrul dintre muncă şi viaţă. De multe ori însă, rezolvarea acestor probleme necesită schimbări în contextul de muncă din companie, pe care angajatul singur nu le poate face.
Există şi mâine
Nicole Predulea, managing partner, Direct Management
Până să nască primul copil, Nicole lucra zi-lumină. Chiar şi când a rămas însărcinată a continuat acelaşi program, dovadă faptul că a venit la serviciu până vineri, iar la începutul săptămânii următoare a născut.
„Iniţial, am crezut că lucrurile nu se vor schimba deloc. Mă vedeam în continuare o femeie de carieră. După două luni de la naştere, am decis să mai stau încă două luni cu copilul. Şi au trecut patru. Priorităţile mele s-au schimbat“, recunoaşte Nicole Predulea. A reînceput activitatea, dar într-un ritm extrem de lejer. Hotărârea de a face şi al doilea copil a coincis cu aceea de a începe să lucreze pe cont propriu.
Prima regulă pe care a introdus-o ca angajator a fost ca nimeni să nu stea la serviciu după ora 18. „Este ora la care închid chiar şi telefonul personal. Am învăţat că orice problemă profesională poate să aştepte până a doua zi dimineaţa. Întotdeauna există şi mâine o zi în care poţi rezolva lucruri cu care ai rămas în urmă.“ În plus, Nicole este convinsă că un muncitor nu este valoros doar dacă stă peste program.
Sondaj
Studiul „Femei şi bărbaţi în organizaţii“, efectuat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, ilustrează că mulţi angajaţi/ manageri:
Muncesc adesea peste program.
Cel puţin unul din patru bărbaţi şi cel puţin una din şase femei lucrează zilnic peste programul normal de lucru.Aproape unul din doi manageri munceşte zilnic peste programul normal de lucru.
Lucrează peste programul normal din cauza unui management defectuos.
Cel puţin unul din doi angajaţi munceşte peste programul normal de lucru ca urmare a unor situaţii urgente.
Aproape 40% din manageri muncesc peste program din cauza unui management defectuos al timpului, sarcinilor şi coordonării departamentelor.
Au dificultăţi în a-şi lua ore libere pentru rezolvarea unor probleme personale sau de familie.
Peste 50% din manageri au dificultăţi în a-şi lua una-două ore libere pentru a se ocupa de probleme familiale.
Sunt încurajaţi de conducere să muncească peste program, lucrul peste program fiind adesea un indicator în evaluarea angajatului şi un criteriu în promovare.
Peste 50% din manageri consideră că un angajat care munceşte peste program este mai apreciat de conducere.
Acumulează frustrări din cauza faptului că li se cere să efectueze ore suplimentare, care nu sunt recompensate.
Atunci când sunt la locul de muncă se gândesc la probleme de familie/personale.
Cel puţin unul din patru angajaţi se gândeşte deseori, atunci când este la locul de muncă, la diverse probleme de familie/personale.
Atunci când sunt cu familia sau în timpul liber se gândesc la problemele de la locul de muncă.
Cel puţin unul din trei angajaţi se gândeşte deseori, atunci când este cu familia/în timpul liber, la problemele de la locul de muncă.
Semnale de alarmă
Semnele dezechilibrului între viaţa profesională şi cea personală sunt reflectate prin modificări legate de:
• Somn: nu mai dormi aşa cum obişnuiai odată.
• Capacitatea de muncă: ai senzaţia că nu mai faci faţă ca înainte.
• Percepţie: viaţa pare să treacă de la o îngrijorare la alta.
• Vitalitate: chiar dacă munceşti, ai sentimentul ineficienţei.
• Securitate: îţi este frică de faptul că nu ai suficienţi bani sau siguranţă.
• Ritm: eşti pe fugă tot timpul, cu senzaţia că nu ai timp de pierdut nici un minut, iar dacă o faci, te simţi vinovat.
• Dietă: mâncarea devine un substitut pentru confort.
Nota de plată
„FACTURA“ PENTRU ANGAJAT: nivel crescut de stres, demotivare, probleme de sănătate fizică şi emoţională (depresie, anxietate), comportamente de risc (consum de alcool), riscuri în relaţia de cuplu, satisfacţie scăzută în muncă, satisfacţie scăzută în carieră şi performanţe scăzute în muncă, risc de probleme comportamentale şi emoţionale ale copiilor angajaţilor.
„FACTURA“ PENTRU COMPANIE: fidelitate scăzută a angajaţilor, creşterea fluctuaţiei de personal, absenteism şi costuri ridicate generate de probleme de sănătate ale angajaţilor/ concedii medicale, mult timp petrecut la serviciu care nu se reflectă însă în rezultate, demotivare, neimplicare, stres.
