Un raport al LMC Automotive arată că în primele patru luni ale acestui an în Europa Occidentală au fost vândute mai puține mașini dotate cu motoare diesel, cota de piață a acestora scăzând cu două puncte procentuale.
De ani buni cota de piață a mașinilor diesel a depășit cu mult 50% din totalul vânzărilor de autoturisme noi de pe piața europeană. Ei bine, în urma scandalului Dieselgate – care a implicat toate mărcile grupului Volkswagen, de la Audi la Seat sau Skoda – achizițiile de astfel de vehicule au început să piardă din aplomb. Conform companiei de consultanță LMC Automotive, în perioada ianuarie – aprilie, mașinile diesel au pierdut 2,2 puncte procentuale rămânând cu o cotă de piață de 50,1%. Mai mult chiar, în aprilie, cota acestora s-a redus cu 3,1 puncte până la 49,7%. Și toate acestea în timp ce vânzările totale de autoturisme din Europa Occidentală au crescut cu 7,7%.
Iar prognozele nu sunt deloc faste pentru vehiculele alimentate cu motorină. Conform IHS Automotive, până în 2027, cota de piață a dieselurilor va scădea până la 35%. Acest declin pronunțat nu este însă cauzat doar de înșelătoria celor de la Volkswagen, ci și de performanțele tot mai bune ale motoarelor alimentate cu benzină în privința consumului, de apariția a tot mai multe autoturisme hibride sau electrice și de subvențiile acordate de multe state pentru acestea.
Deocamdată, cele mai mari scăderi ale cotei de piață a dieselurilor se remarcă în segmentele subcompact, compact și minivan, în timp ce în zona mașinilor mai mari reculul este ceva mai redus. În clasa mașinilor de oraș scăderea cotei de piață a dieselurilor este mică dat fiind faptul că oricum, în această zonă europenii preferă motoare alimentate cu benzină, mai ieftine și cu vibrații mai reduse.