Extremele ciclului preţurilor la cacao rămân o ameninţare semnificativă la adresa fermierilor africani, în special a celor din Africa de Vest. Producătorii de ciocolată iau însă măsuri şi compensează prin noi investiţii pentru a eficientiza producţia de cacao şi a o face sustenabilă pe termen lung, arată o analiză realizată de PwC şi compania de monitorizare a resurselor naturale GeoTraceability.
Având în vedere că preţul la cacao în luna septembrie a urcat cu 30% peste media anului 2013, studiul avertizează că incertitudinea care planează asupra viitoarei recolte de boabe de cacao ar putea predispune piaţa la instabilitate. De asemenea, există temeri provocate de „efectul Ebola”, dacă virusul se extinde şi în Coasta de Fildeş şi Ghana, ţări unde este localizată aproape 60% din producţia mondială de cacao.
„Preţurile la cacao sunt extrem de volatile: adesea ele ating un punct maxim din cauza scăderii ofertei ca urmare a vremii nefavorabile, a epidemiilor şi a problemelor de ordin politic din ţările tropicale unde se concentrează producţia. Experienţa însă ne arată că, pe măsură ce producţia îşi revine în anii următori, preţurile scad din cauza costului scăzut al mâinii de lucru din principalele ţări producătoare din Africa de Vest şi Indonezia”, explică John Hawksworth, economistul şef al PwC.
Potrivit acestuia, preţurile la cacao s-ar putea majora în anii următori datorită creşterii constante a cererii de ciocolată şi a produselor pe bază de cacao din SUA, America Latină, Europa şi Asia care va duce la probleme de furnizare din partea unor mari ţări producătoare precum Costa de Fildeş şi Ghana.
Însă dacă aceste preţuri crescute încurajează mai multe investiţii în noile plantaţii de cacao, ceea ce va duce la o ofertă sporită, preţul boabelor ar putea din nou scădea abrupt în anii 2020, aşa cum s-a întâmplat în anii 1980 în urma creşterii vertiginoase a preţului la cacao din deceniul precedent, mai menţionează Hawksworth.
„Atât pentru decidenţii politici cât şi pentru companiile producătoare, provocarea va consta în a reduce diferenţele dintre extremele ciclului preţului la cacao, care pot dăuna micilor fermieri ce asigură aproximativ 90% din producţia mondială de cacao”, a adăugat John Hawksworth.
Conform raportului din 2012 Cocoa Barometer, aproape 90% din totalul boabelor de cacao este produs în mici ferme de familie, iar aproximativ 20 de milioane de mici proprietari şi muncitori din mediul rural depind în mod direct de producţia de cacao pentru a se putea întreţine. Cartografierea şi colectarea datelor de la aceste ferme îi ajută pe proprietari să îşi îmbunătăţească recolta prin optimizarea randamentului agricol.
„Vârsta arborilor de cacao şi spaţiul lăsat în jurul acestora, fertilizatorii utilizaţi, precum şi schimbările din practicile agricole, toate au impact asupra producţiei şi ofertei de cacao.”, explică Mathieu Guemas de la GeoTraceability, compania care furnizează tehnologia pentru cartografierea şi monitorizarea resurselor naturale, inclusiv a celei de cacao.
El spune că datorită investiţiilor masive în programele de dezvoltare durabilă şi asistenţă concepute pentru creşterea a producţiei, industria producţiei de cacao îşi intensifică eforturile pentru a evita o nouă criză a boabelor de cacao. Investiţii precum cele în instruirea fermierilor şi asigurarea unor prime pentru culturile sustenabile erau realizate rar în Africa de Vest în urmă cu doar trei ani, însă acum sunt frecvente. „Aceste iniţiative susţin atât fermierii, cât şi industria, în dezvoltarea unei viziuni sustenabile a practicilor agricole, pe termen lung, care să ia în considerare schimbarea condiţiilor de mediu, economice şi tehnologiei agricole”, a adăugat Guemas.
GeoTraceability, companie achiziţionată de PwC în aprilie 2014, a facilitat colectarea datelor de pe plantaţiile de cacao ale 83.000 de fermieri, de pe 114.000 hectare de teren cultivat cu arbori de cacao din Ghana, Nigeria, Ecuador, Peru şi Indonezia.
Click pentru mărire