Dacă pe primele două luni contul curent (diferenţa dintre intrările şi ieşirile de valută la nivelul economiei) a înregistrat un deficit infim, de 44 milioane euro, cel mai mic din ultimii şapte ani, la sfârşitul primului trimestru deficitul a ajuns la 634 milioane euro, exclusiv din importul de bunuri şi servicii.

Astfel, chiar dacă exporturile au atins un nou maxim lunar, de 4,1 miliarde euro, importurile s-au cifrat la 4,55 miliarde euro, ceea ce înseamnă că în martie balanţa comercială de bunuri a înregistrat un deficit de 450 milioane euro, potrivit datelor BNR. Şi asta după ce pe primele două luni deficitul comercial era de numai 5 milioane euro.

De asemenea, deficitul pe zona de servicii (turism, transport şi alte servicii) a accelerat în martie la 135 milioane euro, ducând totalul pe primele trei luni la 305 milioane euro.

Totodată, chiar dacă după primele două luni transferurile curente au înregistrat un execedent cu circa 130 milioane euro mai mare decât deficitul în valoare absolită înregistrat pe partea de venituri (fluxurile companiilor), în luna martie cele două categorii aproape că s-au compensat. Deficitul pe partea de venituri a fost chiar cu 5 milioane euro mai mare în valoare absolută decât excedentul transferurilor curente. Este posibil ca absorbţia de fonduri europene, care era în creştere semnificativă în primele două luni, să fi încetinit brusc în martie.

Dacă e să ne comparăm cu primul trimestru din 2010, deficitul de cont curent din acest an e cu aproape 59% sau de 2,4 ori mai mic.