Invocând criza, parlamentarii au aprobat o nouă reglementare în domeniul energetic, care îi favorizează pe marii consumatori industriali, dar îi afectează pe utilizatorii casnici.
Adriean Videanu, ministrul interimar al economiei, declara în primăvara acestui an că legea gazelor va fi modificată pentru a sprijini industria în perioada de criză. La scurt timp, a fost adoptată OUG nr. 54 privind stabilirea unor măsuri temporare, beneficiari fiind firmele din siderurgie, industria chimică, petrochimie şi producătorii de energie termică. „Legea gazelor prevedea ca toţi consumatorii să plătească acelaşi preţ, dar prin OUG nr. 54 s-a intervenit pentru aplicarea unor tarife preferenţiale pentru anumiţi utilizatori industriali, iar când a ajuns în Parlament, lista beneficiarilor s-a extins şi a fost promulgată Legea nr. 332/2009, intrată în vigoare în noiembrie“, a explicat pentru Capital Jean Constantinescu, preşedintele Institutului pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Resurselor de Energie (IRE).
Cine sunt perdanţii?
Potrivit noii legi, doar până în toamna lui 2010 furnizarea gazelor pentru firmele care optează pentru statutul de consumator intreruptibil (cele care contribuie la funcţionarea Sistemului naţional de distribuţie a gazelor prin acceptarea reducerii consumului până la oprire) se va face doar din producţia internă. Astfel, se elimină, pentru unele firme, obligativitatea formării unui coş de consum alcătuit din amestecul gazelor din producţia internă cu cele din import. Mai mult, prin intermediul legii, care scade plafonul de consum de la 30.000 la 5.000 mc/oră, numărul firmelor ce se încadrează în această categorie a crescut până la circa o sută. Un alt efect este faptul că obligaţia României faţă de UE de a-şi alinia preţul gazelor din producţia internă la cele din import se amână cu încă un an. Trebuie spus că noua lege îi dezavantajează pe consumatorii mici şi pe cei casnici, care ar putea plăti facturi mai mari. În prezent, preţul gazelor româneşti este de 160 dolari/1.000 mc, iar al celor din import, de 290 dolari/1.000 mc. Consumul a scăzut în România, ca urmare a crizei economice, cu 25%. Conducerea E.ON Gaz susţine că, fără a lua în calcul efectele noii legi, costurile neacoperite din 2009 ale operatorilor ar determina o creştere de 15% a tarifelor. „Presiunea asupra preţului final plătit de consumatorii casnici este şi mai mare prin iniţierea Legii nr. 332/2009“, a spus Mihai Predulescu, reprezentant E.ON Gaz, adăugând că, „în urma acestei iniţiative, clienţii casnici vor fi nevoiţi să consume mai multe gaze din import, a căror cotă va reprezenta până la 50% din coşul de consum“. Mai mult, estimările E.ON Gaz indică o majorare de 20% a preţului de achiziţie a gazelor din import, de la 1 ianuarie. De altfel, Gazprom anticipează o majorare cu 20-30 de dolari a preţurilor gazelor exportate în 2010. Astfel, deşi preşedintele ANRE, Petru Lificiu, a declarat recent că preţul gazelor poate fi menţinut la acelaşi nivel şi în 2010, distribuitorii îl contrazic. Cât despre efectele benefice ale legii asupra producătorilor interni, reprezentanţii firmelor vizate spun că acestea se vor vedea în preţul produselor. „Măsura ne permite să avem costuri de producţie mai mici decât atunci când cota de import era de 30%“, explică Angela Podină, director administrativ Azomureş. Preşedintele IRE spune, însă, că „există bănuiala că unii dintre privilegiaţi sunt cei ai clientelei politice“. „Politicienii au devenit atât de abili încât, în loc să lupte pentru o piaţă liberă, promovează măsuri necompetiţionale. De la Comisia Europeană se fac anumite derogări, neştiindu-se situaţia din ţară“, a încheiat el.
17-18 mld. mc gaze naturale este consumul anual al României, două treimi din acesta fiind din producţia internă
Îngheţ/dezgheţ
Preţul gazelor naturale a fost menţinut, până la jumătatea acestui an, la nivelul de 104,7 lei/Mwh. Între timp, ANRE a mai operat două scăderi ale preţului final, cu aproximatix 8%