Vaccinarea copiilor mici este deja în desfășurare în SUA. CDC vine însă cu un anunț important. Vaccinul de la Pfizer a provocat în mare parte reacții adverse ușoare la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, potrivit datelor publicate zilele acestea de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.
Vaccinarea copiilor mici. Ce s-a aflat acum despre efectele serului Pfizer
Datele au arătat că, după a doua doză de vaccin, unii copii au raportat durere la locul injectării și alte reacții sistemice, cum ar fi oboseală și cefalee, informează GlobalNews.
CDC a anunțat că a primit rapoarte despre 11 cazuri de miocardită, un tip de inflamație a inimii, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani care au fost vaccinați cu serul Pfizer. Dintre ei, șapte și-au revenit, iar patru erau în faza de recuperare. Miocardita este un efect secundar rar, constatat după vaccinurile pe bază de ARNmesager.
Vaccinul este bine tolerat și provoacă un răspuns imun stabil
Conform proucătorilor BioNTech/Pfizer, vaccinul destinat grupei de vâstă 5-11 ani este bine tolerat și provoacă un răspuns imun stabil. La subiecții testați s-ar fi constatat o reacție imună comparabilă cu cea a tinerilor între 16 și 25 de ani. În cazul serului pentru copii, dozajul a fost redus la 10 micrograme, față de cele 30 de micrograme administrate persoanelor mai în vârstă.
Pfizer a raportat că nu au existat efecte secundare grave, cum ar fi pericardita, inflamația mucoasei din jurul inimii sau miocardita, în perioada în care participanții au fost monitorizați în cele trei luni după vaccin. Aceste reacții adverse rare au apărut la unii adulți și adolescenți care au primit vaccinul Pfizer.
4.249 de reacții adverse, 97,6% dintre cazuri nefiiind grave
U.S. Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS) a primit de asemenea, 4.249 de rapoarte de reacții adverse, 97,6% dintre cazuri nefiiind grave, se arată în raportul CDC.
8,7 milioane de doze de vaccin Pfizer au fost administrate copiilor mici
Cazurile au fost raportate în VAERS și V-safe, un sistem voluntar de supraveghere a siguranței, de pe smartphone, pentru evenimentele adverse apărute în urma vaccinării, între 3 noiembrie și 19 decembrie.
Agenția a spus că aproximativ 8,7 milioane de doze de vaccin Pfizer au fost administrate copiilor din această grupă de vârstă.
Vaccinul Pfizer a fost autorizat în Statele Unite pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani la sfârșitul lunii octombrie și este singurul autorizat pentru acestă grupă de vârstă.
Copiii au reprezentat mai mult de un sfert din toate cazurile de COVID-19 din Statele Unite mai ales începând cu 14 octombrie, potrivit Academiei Americane de Pediatrie.