Interesul investitorilor pentru terenurile din Bucureşti-Ilfov a crescut cu circa 28% în 2011, ca urmare a scăderii continue a preţurilor pentru aceste zone, se arată într-o analiză a portalului Imopedia, bazată pe numărul vizitatorilor de pe site care s-au interesat de terenuri intravilane.
Lunile octombrie, noiembrie şi decembrie au cunosct cel mai ridicat interes din partea cumpărătorilor, cu 49% (octombrie şi noiembrie) şi respectiv 64% (decembrie) mai ridicat decât în aceeaşi perioadă din 2010. Doar în luna noiembrie, 6.100 de vizitatori ai Imopedia au căutat informaţii despre aceste tipuri de terenuri.
“Interesul pentru terenuri are un trend ascendent, destul de aplatizat, nefiind influenţat de factori externi, gen «Prima Cas㻓, a declarat Răzvan Muntean, directorul general al portalului.
Comparativ cu anul 2010, când programul „Prima Casă“ a dus la o creştere şi apoi la o descreştere bruscă a numărului de vizitatori interesaţi de terenuri, în 2011 evoluţia a fost destul de stabilă.
Evoluţia preţurilor
O scădere medie a preţurilor în 2011 faţă de 2010 s-a înregistrat în Corbeanca, unde terenurile cu acces la utilităţi s-au devalorizat cu 10%, iar cele din câmp cu 15%. Deşi la sfârşitul anului 2009, un metru pătrat de teren la stradă putea fi achiziţionat cu 130 euro, în 2011 acelaşi teren a ajuns să valoreze 95 euro/mp, în medie. În cazul terenurilor din câmp, un metru pătrat valora 17 euro la finalul lui 2011, cu 28 de euro mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2009.
În Mogoşoaia, valoarea metrului pătrat de teren din primul plan a scăzut cu 14% în 2011 faţă de 2010 şi cu 36% în 2010, comparativ cu 2009. Preţul mediu a ajuns astfel de la 110 euro/mp în 2009 la 60 euro/euro în 2011. Şi preţul terenurilor din câmp a scăzut în această perioadă, cu 20% faţă de 2010, respectiv 67% în 2010 comparativ cu 2009.
Tot o scădere semnificativă a preţurilor poate fi observată şi în cazul terenurilor din oraşul Otopeni, unde metrul pătrat de teren cu acces la utilităţi putea fi achiziţionat la sfârşitul anului 2011 cu 72 euro, cu 13 euro mai puţin decât preţul mediu atins la finalul lui 2010. Faţă de decembrie 2009, valoarea metrului pătrat din Otopeni este cu 98 euro mai mică.
Berceni Sat a înregistrat o scădere de 20% în ce priveşte preţul mediu al terenurilor din prim plan şi de 40% în cazul loturilor din câmp care au atins valoarea de 3 euro/mp.
“Preţurile terenurilor au înregistrat o pantă descendentă întrucât proprietarilor le este tot mai greu sa obţină valoarea dorită. Mai mult decât atât, marja de negociere în cazul terenurilor este de regulă mai mare decât cea din rezidenţial pentru că cele mai multe terenuri au fost achiziţionate la preţuri mult mai mici şi este normal să înregistram scăderi”, a adăugat Răzvan Muntean.
În Chitila, preţul terenurilor din câmp a pierdut 40% la sfârşitul fiecărui an, începând cu 2009. Dacă în decembrie 2009 acestea valorau în medie 45 euro/mp, în decembrie 2011 au ajuns la 15 euro/mp. De asemenea, valoarea metrului pătrat pentru terenurile din prim plan a scăzut cu 21% faţă de 2010, atingând 55 euro.
În zona Popeşti-Leordeni, scăderile de preţ au atins procente de 18% pentru loturile la stradă şi de 33% pentru loturile din câmp, continuând o tendinţă începută în 2010. Astfel, în decembrie 2011, preţul erau, în medie, de 45euro/mp pentru primul plan şi 20 euro/mp în câmp.
Asemănătoare este şi evoluţia preţurilor din Voluntari, care au înregistrat o scădere de 33% pentru primul plan şi de 18% pentru zona de câmp. Astfel s-a ajuns la o valoare medie de 70 euro/mp pentru loturile cele mai bune şi de 20 euro/mp în cazul celor din a doua categorie.
La Cernica, în decembrie 2009 se cumpăra metrul pătrat cu 150 euro pentru terenul din primul plan şi 60 euro pentru cel din câmp. Până la sfârşitul anului 2011 însă, valoarea terenurilor s-a înjumătăţit, scăzând până la 60 euro/mp şi respectiv 18 euro/mp.
Terenurile din Măgurele au scăzut cu 27% (primul plan) şi cu 40% (câmp), având preţuri cuprinse între 33 euro/mp pentru prima categorie şi 3 euro/mp pentru cea de-a doua.
În Pipera, loturile din prim plan au pierdut 17%, după ce în 2010 au scăzut cu 37% faţă de anul precedent. Astfel, valoarea unui metru pătrat de teren ajungea, în medie, la sfârşitul anului 2011 la 100 euro pentru terenurile din primul plan şi la 50 euro pentru cele din câmp.