Marele câștigător va fi China, de care Rusia a devenit brusc mult mai dependentă

Cel mai probabil, marele câștigător va fi China, de care Rusia a devenit, brusc, mult mai dependentă din punct de vedere economic, din cauza sancțiunilor impuse de Occident. După cum se știe, ”cine plătește, comandă muzica”, așa că, acum ne putem aștepta ca Putin să danseze după cum îi cântă Beijing-ul, scrie 3quarksdaily.

Ce efect ar putea avea sancțiunile

Eroismul președintelui Zelinski și al celorlalți ucraineni dispuși să-și riște viața în fața inamicului rus este remarcabil și inspirator. Dar modul în care țările care vor să sprijine Ucraina ar trebui să răspundă la invazia lui Putin este o întrebare la care nimeni nu are un răspuns.

Furnizarea de arme și muniții va face războiul și mai costisitor pentru armata rusă. Confiscarea sau înghețarea bunurilor oligarhilor ruși va fi un fel de frecție la picior de lemn. Cel mult, le vor încurca planurile vacanțelor în străinătate.

Sancțiunile economice vor provoca pagube considerabile economiei ruse, iar efectele vor fi resimțite în general, așa cum se întâmplă de obicei, de către cei săraci.

Sancțiunile de alt ordin, cum ar fi interzicerea Federației Ruse de la competițiile internaționale de fotbal sau ruperea legăturilor cu instituțiile academice din Rusia, vor da populației ruse mesajul clar că țara este tot mai izolată ca urmare a invaziei.

Din motive morale, toate aceste măsuri sunt justificabile, ba chiar obligatorii. Dar cum ar trebui să funcționeze? Și cum ar putea duce, concret, la încheierea războiului?

Supraviețuitorii din Groznîi au simțit pe pielea lor ”sensibilitatea morală” a lui Putin

Putem exclude din start posibilitatea ca, în fața unei rezistențe tot mai mari, conștiința lui Putin să-l împiedice să transforme toată Ucraina într-un maldăr de ruine. Supraviețuitorii din Groznîi, capitala Ceceniei, pe care Putin a bombardat-o 1999, au simțit pe pielea lor ”sensibilitatea morală” a lui Putin.

În plus, Putin nu va fi constrâns de anumite anxietăți electorale. Constituția rusă a fost modificată pentru a-i permite să mai servească încă două mandate de câte șase ani. Având în vedere caracterul alegerilor din Rusia și controlul exercitat de guvern asupra acestora, precum și cenzurararea presei, este evident că Putin va fi reales.

Totuși, există unele speranțe că Putin va fi oprit și acestea se pot rezuma astfel:

– Alți lideri militari și politici ar putea realiza că invadarea Ucrainei este o gafă colosală
– Un grup relativ mic de cleptocrați foarte bogați care riscă să piardă miliarde se va ridica împotriva lui Putin
– Un grup mult mai mare de ruși înstăriți, ale căror așteptări și calitatea vieții vor fi reduse semnificativ de daunele aduse economiei ruse și de izolarea culturală a țării, se va împotrivi lui Putin
– Majoritatea oamenilor obișnuiți, al căror nivel de viață și calitatea vieții vor fi afectate negativ de război și de sancțiuni, va ajunge să iasă în stradă

Dar să nu uităm și alte aspecte. În primul rând, Putin pare să dețină puterea aproape absolută. Clipul video devenit viral, în care îl umilește pe șeful Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin, dezvăluie clar întinderea autorității sale.

În al doilea rând, Putin este dispus să suprime, cu brutalitate, dacă este necesar, orice critică publică. Au existat deja demonstrații împotriva războiului în mai multe orașe rusești și, potrivit unor relatări, mii de protestatari au fost arestați.

În al treilea rând, guvernul lui Putin controlează acoperirea războiului de către mass-media. BBC, CBC și Bloomberg News au încetat să mai raporteze din Rusia, după ce reporterii lor au fost amenințați că vor fi arestați dacă răspândesc ceea ce guvernul rus coniideră a fi „informații false”.

Prin creșterea sentimentului de victimizare, se pot reaprinde sentimentele naționaliste în Rusia

Greu de crezut că mulți ruși de rând împărtășesc ambițiile geopolitice exagerate ale lui Putin. Dar justificările sale false caută să exploateze la maximum orice sentiment naționalist. Aceasta este o tactică folosită de politicienii din aproape toate țările, începând cu Trump și Bolsonaro și până la premierii Viktor Orbán și Boris Johnson. Din păcate, o astfel de tactică pare să funcționeze.
În cel mai bun caz, măsurile Occidentului pentru a se opune invaziei vor submina sprijinul pentru Putin. Există totuși, pericolul ca, prin creșterea sentimentului de victimizare, să se reaprindă sentimentele naționaliste în Rusia.

Aceasta a fost o slăbiciune în discursul lui Biden privind starea Uniunii, de la 1 martie. El l-a vizat pe bună dreptate pe Putin, și nu Rusia, ca element responsabil de acest război. Dar ar fi putut face mai mult pentru a sublinia că opoziția față de invazia Ucrainei nu presupune automat o lipsă de respect pentru Rusia ca națiune sau pentru poporul rus. Căci, dacă sancțiunile vor avea rezultatul dorit, adică dacă vor submina sprijinul pentru Putin, ele trebuie să fie însoțite de acest mesaj, și nu de unul care exprimă dispreț.

Mulți spun că două decenii de putere neîntreruptă l-au făcut pe Putin tot mai paranoic. Dacă este așa, atunci el reflectă cel mai bine portretul tiranului, creat de Platon în lucrarea sa ”Republica”. Acest tiran pare să se gândească la el însuși ca la individul ales de istorie pentru a îndeplini o anumită sarcină.

„Eroul” în cauză are istoria de partea sa

Filosoful german Hegel scria în prelegerile sale despre „ personalități istorice mondiale”, precum Iulius Cezar și Napoleon, care, fie că au fost pe deplin conștienți sau nu, sunt responsabili de schimbările istorice pe care le recunoaștem acum ca ”evoluții pozitive care conduc istoria spre un eventual scop”. Familiarizat cu Marx, Putin ar fi foarte probabil familiarizat și cu această noțiune a lui Hegel. Dacă da, atunci este încă un motiv de îngrijorare. Pentru că Hegel pare să le acorde acestor ”personalități istorice mondiale” dreptul de a opera dincolo de constrângerile moralității convenționale.

Tot Hegel susține că aceste ”personalități istorice mondiale” sunt capabile să-și atingă scopurile, deoarece îi inspiră pe adepți, care îi susțin nu din frică, ci dintr-un sentiment vag că „eroul” în cauză are istoria de partea sa.