Iosif Stalin a pus bazele unui mari puteri industriale începând din anul 1927 şi mulţi specialişti au fost atraşi de cifrele oferite de aparatul de propagandă. Italia lui Benito Mussolini şi apoi Germania lui Adolf Hitler erau alte modele de dezvoltare ce încântau ochii celor ce mai citeau datele statistice oferite cu generozitate. Oare să fie adevărat că dictatorii reuşesc să impulsioneze industria spre cele mai înalte culmi de dezvoltare şi se poate planifica orice?
Fabricile germane din timpul ultimei conflagraţii mondiale au fost capabile să livreze cantităţi impresionante de armament, chiar dacă nu se stătea bine la capitolul resurse. Mai mult. Tehnica livrată trupelor era admirată de către adversari şi este lăudată astăzi prin toate mijloacele oferite de tehnologia modernă a informaţiei.
Există un adevărat cult pentru mijloacele de distrugere folosite de Wehrmacht, Luftwaffe şi Kriegsmarine. Oare chiar au fost cele mai bune ale vremii sau economia concurenţială a oferit maşini mult mai performante?
Germanii au uimit lumea cu renumitele Me-109 şi FW-190, aparate de vânătoare ce puteau să menţină un cer curat pentru ca trupele de la sol şi bombardierele să pună în practică liniştite planurile tactice şi strategice ale generalilor. Uzinele americane au venit cu idei revoluţionare şi extrem de eficiente. Aparatul P-47 era dotat cu opt mitraliere grele şi acestea erau capabile să genereze explodarea ţintei zburătoare ochite.
Piloţii inamici aveau şanse de scăpare doar prin manevre rapide şi prin noroc. Nimic nu se putea compara cu un monstru ce putea duce şi o tonă de încărcătură de luptă pentru atacarea ţintelor terestre. Aparatele de tip P-51 Mustang au fost dezvoltate ca o reacţie la cele prea complicate din seria P-47 şi aveau la dispoziţie numai patru mitraliere grele. Compensau puterea de foc redusă la jumătate cu o manevrabilitate uimitoare.
Este adevărat că germanii s-au apucat să producă avioane cu reacţie, dar saltul tehnologic a venit prea târziu şi nu era timp de experimentări îndelungate. Proiectanţii Reich-ului aveau o bună pregătire şi nici lipsă de fantezie nu duceau, dar nu s-a luat în calcul că producţia de mare serie implică o concentrare a eforturilor pe o standardizare absolut aplicată.
Nu este de mirare că mitralierele de calibrul 12,7 mm erau montate pe toate tipurile de aparate americane şi gloanţele grele erau suficient de puternice pentru a perfora orice fuzelaj al vremii.
Un alt model interesant de avion era bombardierul B-17, proiectat pentru a distruge industria de război a inamicului. Putea să atingă orice obiectiv din Germania şi a dovedit că are o structură de rezistenţă uimitoare în faţa proiectilelor germane antiaeriene sau ale aparatelor de vânătoare.
Inginerii lui Adolf Hitler n-au putut să producă ceva asemănător în performanţe din cauza lipsei materialelor utilizabile pentru a face motoarele şi fuzelajul. SUA a plusat şi cu proiectarea tipului B-24 ce putea să ducă o cantitate mai mare de bombe spre ţinte importante, aşa cum au fost rafinăriile din zona Prahova.
Se putea şi mai mult. Generalii americani se confruntau cu distanţele uriaşe din Pacific şi au cerut un bombardier strategic care să treacă peste apărarea niponă, destul de modestă în raport cu pretenţiile de mare putere.
A apărut avionul B-29 care era o adevărată bijuterie a tehnicii militare şi avea o masă de proprie de peste 33 t. Nu s-a putut face concurenţă unor astfel de giganţi şi puterile Axei au fost înfrânte după ce au avut oraşele în mare măsură nimicite de ploile de bombe.
Dacă la capitolul aviaţie Germania a fost surclasată prin calitate şi număr, nici în domeniul naval nu s-a ajuns la un nivel înalt. Şantierele renumite prin submarine n-au putut să finiseze nici măcar un portavion, considerat complet depăşit în comparaţie cu cele din clasa Essex.
Berlinul nu mai putea să spere la stăpânirea mărilor, ci doar să spere că pierderile mari vor împiedica aliaţii să debarce pe continent.
Istoricii de astăzi stau prea mult prin birouri în faţa unor computere şi trebuie să vină cu idei senzaţionale pentru a obţine titluri academice. Este absolut normal să fie aduse date despre ce înzestrare superioară avea inamicul periculos din Europa.
