Cristian Bordei, membru în Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României, a prezentat o serie de elemente prin care eficiența energetică poate îmbunătăți sustenabilitatea marilor companii.

„Sunt doi piloni pe care companiile mari, dar și cele mai mici trebuie să îi aibă în vedere pentru folosirea judicioasă a energiei. În primul rând, este vorba de eficiența energetică care a devenit cuvântul cheie în ultima perioadă în tot ceea ce privește activitatea industrială și nu numai.”, a explicat Cristian Bordei.

Potrivit acestuia, eficiența energetică înseamnă, în primul rând că fiecare companie trebuie să-și facă un audit energetic. Pe baza acestuia, trebuie să tragă o serie de concluzii și să facă schimbări în modul în care consumă energia. Dar și în modul în care o distribuie  în cadrul proceselor de producție.

„Vorbim apoi de componenta smart. Practic, este imposibil să obții o eficiență energetică fără să folosești așa-zisele, instrumente smart. Și apoi, evident, este vorba de înlocuirea unor echipamente cu altele mai performante din punct de vedere energetic. Bineînțeles, asta presupune în principal costuri în atingerea acestor ținte de sustenabilitate. Dar, prin scăderea consumului, costurile acestea vor fi recuperate într-o perioadă rezonabilă de timp.”, a explicat senatorul.

Soluții pentru a atinge eficiența energetică

Cristian Bordei a mai explicat că al doilea pilon este reprezentat de modul în care companiile achiziționează energia.

„Energie durabilă înseamnă energie regenerabilă. Un consum energetic sustenabil înseamnă să folosești 100%, dacă se poate, energie din surse regenerabile. Există în acest sens garanțiile de origine pe care ANRE le oferă. Acestea devin un instrument din ce în ce mai bun pentru vânzarea energiei. Se cer tot mai mult aceste garanții de origine.”, a explicat senatorul.

Potrivit acestuia, companiile au două variante. Pot să rămână un cumpărător de energie sau pot să-și producă propria energie. Respectiv, să devină prosumatori sau chiar independenți energetic, construindu-și facilități de producție de energie regenerabilă. În principal, este vorba de panouri solare sau pompe de căldură. În cazul companiilor foarte mari pot fi chiar parcuri eoliene sau fotovoltaice.

„Cei care merg pe această variantă, mai ales dacă vor să devină independenți energetic, trebuie să aibă mare grijă și la componenta de stocare. În momentul de față, lipsa acesteia este elementul care perturbă cel mai mult sistemul energetic în România și prețurile.”, a mai precizat Cristian Bordei.

Companiile trebuie sprijinite de stat

Ioan Mang, vicepreşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, Camera Deputaților, a prezentat o perspectivă de ansamblu asupra adopției conceptului de sustenabilitate în România.

Potrivit acestuia, sustenabilitatea, nu este doar o opțiune, ci o necesitate. Grija față de mediu este o chestiune care trebuie să ne preocupe pe toți.

„Dar, în același timp, cred că este important să ne gândim și la eforturile pe care societățile trebuie să le facă pentru a trece la această raportare de sustenabilitate. Iar prin aceste măsuri pe care societățile le iau, ele trebuie să ai și niște avantaje. Adică să obțină un câștig suplimentar prin introducerea acestor măsuri. Altfel nu va exista interes, va fi doar o raportare fictivă. Ne vom lăuda că am făcut ceva și de fapt nu am făcut mare lucru. De asemenea, cred că societățile, vor trebui să se crească renumele sustenabilității ca brandul lor să fie cunoscut. Iar statul are acest rol de a promova și a sprijini financiar această măsură.”, a explicat Ioan Mang.

Deputatul a prezentat exemplul unei societăți care dorește să fie sustenabilă și să folosească hidrogenul verde în energie electrică sau de cocs pentru a produce oțel.

„În discuțiile avute cu cei de la Galați, ei spuneau în felul următor: Noi producem tablă verde, dar va fi mai scumpă. Cine o cumpără? Ce va face statul român ca acea tablă să fie cumpărată de Ford Craiova și Dacia Pitești? În detrimentul tablei din China sau din India, care va fi mult mai ieftină.”, a subliniat deputatul, în cadrul mesei rotunde organizat de Capital și InfoFinanciar.