România, Grecia și Ungaria se află la coada clasamentului egalității de gen în Europa. Echilibrul dintre viața profesională și cea privată a femeilor din Europa s-a înrăutățit de la izbucnirea epidemiei COVID.
Un raport al Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE) privind egalitatea de gen 2022, a arătat că pandemia a crescut asistența informală și neplătită la domiciliu, presând în special femeile. Femeile din sondaj au fost mai predispuse la întreruperi în timpul telemuncii decât bărbații.
Conform raportului, în medie, 20% dintre mamele care lucrează online nu au reușit să muncească timp de o oră fără a fi întrerupte de copii. În comparație un procent de 15% dintre tații au lucrat în acest mod.
Întreruperea serviciilor de creștere a copiilor a afectat, de asemenea, veniturile femeilor. Acestea au redus orele de lucru, au lipsit de la serviciu, și-au luat concedii neplătit sau au renunțat complet la muncă, se arată în raportul citat de Reuters.
Femeile au fost mai predispuse să fie șomere sau să lucreze mai puține ore
Același document a arătat că femeile au fost mai predispuse să fie șomere sau să lucreze mai puține ore decât își doreau.
„În timp ce întreaga amploare a impactului social și economic este încă în curs de desfășurare, înainte și pe parcursul pandemiei, femeile au fost mai predispuse să fie șomere sau să lucreze mai puține ore decât își doreau”, se arată în raportul publicat miercuri.
Cu toate acestea, indicele care măsoară progresele înregistrate în materie de egalitate de gen în Uniunea Europeană a crescut ușor, ajungând la 68,6 puncte din 100, cu 5,5 puncte mai mult decât în 2010.
Grecia, România și Ungaria s-au clasat pe ultimele locuri
Suedia, Danemarca și Țările de Jos au fost cele mai performante, în timp ce Grecia, România și Ungaria s-au clasat pe ultimele locuri. Femeile care ocupă poziții de autoritate au determinat în mare măsură această creștere modestă, deși ele rămân subreprezentate în politică, a precizat EIGE.
Există un decalaj important între femei și bărbați în rândul principalilor factori de decizie din marile corporații și instituții financiare din UE.
În ceea ce privește țara noastră, la începutul lunii noiembrie, președintele Klaus Iohannis a ținut să arate că „avem obligația să accelerăm măsurile pentru o promovare tot mai bună a femeilor”. El a făcut această remarcă la Conferința internațională „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, eveniment unde a participat alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
România trebuie să își asume politici publice care să asigure egalitatea între femei și bărbați, a spus atunci președintele Klaus Iohannis, care s-a declarat un puternic susținător al egalității de gen.