Egalite, fraternite, dar i-am bătut la exporturi

Primul meci disputat pe National Arena, un proiect pentru care s-au alocat fonduri de 200 de milioane de euro, s-a încheiat fără victoria tricolorilor. Românii, de acasă, din străinătate, sau din tribune, au avut totuşi ce se vadă, chiar dacă meciul nu a fost unul care să se ridice la aşteptările microbiştilor sau cel puţin la standardelele noului stadion.

Tribunele au încins atmosfera şi pe gazon, care le-a dat de cap atât tricolorilor, cât şi francezilor. Acesta este unul dintre punctele slabe ale National Arena. Presa internaţională şi cea naţională i-a găsit diferite caracteristici gazonului de pe National Arena, de la “câmp de cartofi” la teren pe care s-a defilat cu blindate cu şenile.
Meciul de inaugurare ne-a lăsat un gust amar. De două ori. Prima dată a fost în august, atunci când Argentina nu a dat curs invitaţiei de a disputa un meci amical cu ţara noastră, iar acum scorul alb obţinut de tricolori şi care ne-a redus şansele de calificare la Campionatul Mondial. Aşa că iar am intrat în zona de speranţă, care aşa cum spunea şi antrenorul naţionalei, Victor Piţurcă, moare ultima.
Probabil asta e soartă noastră a românilor, să depindem de ceilalţi. Asta nu se întâmplă doar în sport ci şi în economie. E bine că măcar i-am învins pe francezi la schimburile comerciale în 2010. Exporturile româneşti, cu preponderenţă cele ale uzinei Dacia, care au avut o contribuţie majoră, au depăşit importurile din Franţa.
 În luna noiembrie 2010, balanţa comercială româno-franceză înclina în favoarea noastră. Soldul excedentar fiind de peste 400 milioane de euro, conform datelor prezentate anul trecut de reprezentantul Misiunii Economice UbiFrance a Ambasadei Franţei la Bucureşti, Cătălin Frăteanu. El preciza la finele anului trecut că unul din motoarele acestei creşteri economice a fost Dacia, care a reuşit să exporte 104.642 autovehicule în Franţa, o creştere de 70% faţă de anul 2009, valoarea totală a exporturilor Dacia pe piaţa franceză fiind de un miliard de euro.
Meritul nu este în totalitate al românilor, întrucât în acest meci francezii au marcat un gol în propria poartă. Ce frumos arăta dacă şi ieri pe National Arena se întâmpla la fel. Aveau şi românii un motiv de bucurie, iar Bănel Nicoliţă nu mai era nevoit să alerge ca un disperat pe teren şi fără niciun rezultat. Asta chiar dacă a avut cea mai mare şansă de a înscrie în poarta francezilor, consider eu.
Revenind la meciul relaţiilor comerciale, ne bucurăm că francezii au creat în ţara noastră peste 90.000 de locuri de muncă, iar numărul societăţilor cu capital francez se ridică la peste 6.400, ocupând astfel locul 4 la acest capitol. Aceeaşi poziţie o ocupă şi în ceea ce priveşte capitalul investit, de 2,22 miliarde de euro, conform cifrelor prezentate de colegii de la hotnews.ro.
Investitorii francezi îi putem vedea în majoritatea domeniilor economice, de la comerţ sau bănci la construcţii sau farma. Renault- Dacia, Societe Generale- BRD, Orange, Carrefour şi alţii se regăsesc printre cei mai mari investitori.
Totuşi nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, lasând lucrurile la voia întâmplării, ci ar trebui să-i atragem şi pe alţi investitori francezi în ţara noastră.
O creştere economică de 0,2% în trimestrul II este un motiv de bucurie, dar şi unul de tristeţe, aşa cum spune şi Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Nu e de ajuns că am scăpat de recesiune, trebuie să ne consolidăm creşterea, pentru că situaţia economiei mondiale nu este una fără probleme. Aşa cum arată gazonul de pe National Arena care trebuie înlocuit, la fel arată şi economia mondială după criza economică şi financiară care ajunge azi-mâine la circa trei ani.
O altă problemă pe noul stadion este tabela electronică. E păcat dacă tot am investit într-o astfel de tabelă să nu dăm imagini frumoase pe tot parcursul meciului. Aş fi vrut să văd un prim-plan, oamenii din tribune etc., aşa cum se poate vedea pe o arenă din afară.