Noul guvern egiptean, condus de Essam Sharaf, a depus luni jurământul în faţa şefului Consiliului suprem al forţelor armate, mareşalul Hussein Tantawi, în cadrul unei ceremonii transmise în direct de postul public de televiziune.
Şase miniştri au fost înlocuiţi, între care cei ai petrolului, culturii, justiţiei şi muncii, după ce duminică au fost anunţaţi noii conducători de la Ministerul de Externe şi la Ministerul de Interne, respectiv Nabil al-Arabi, în locul lui Ahmed Abul Gheit, şi Mansour al-Essawi, care preia portofoliul internelor de la Mahmoud Wagdi.
Noul premier Essam Sharaf, o personalitate populară în rândul tinerilor militanţi pro-democraţie, a fost numit joi în locul lui Ahmad Shafic, desemnat de fostul şef al statului Hosni Mubarak în ultimele zile ale preşedinţiei sale, încheiată la 11 februarie sub presiunea străzii.
Remaniat de mai multe ori, cabinetul Shafic a devenit ţintă a protestelor opoziţiei, din cauza prezenţei a numeroase personalităţi ale fostului rais.
Armata, care a preluat conducerea ţării după demisia preşedintelui Mubarak, a suspendat Constituţia, a dizolvat Parlamentul şi a promis adoptarea unor reforme democratice, în special revizuirea Constituţiei, şi organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale corecte.
SURSA: Agerpres