Pe podul care duce spre una dintre intrările în paţa Tahrir, simbolul contestărilor populare care au dus la căderea lui Mubarak după 30 de ani de putere, dansau mai mulţi tineri, arborând drapele egiptene şi oprind maşinile pentru a-i felicita pe şoferi.
La fel ca în cele peste două săptămâni de proteste, intrările în piaţă erau străjuite de tancuri.
Câţiva tineri se încălzeau în jurul unui foc improvizat, în timp ce alţii îi aplaudau pe militari, cerând continuarea “luptei” în vederea construirii unui Egipt “democratic”.
“Este sărbătoare, ne-am născut din nou”, striga Oussama Toufic Saadallah, un inginer agricol de 40 de ani. “S-a pus capăt injustiţiei! Eram în urmă faţă de alte ţări, dar acum avem o valoare în ochii străinătăţii, ai lumii arabe”, a declarat el pentru AFP, cu ochii strlucind de emoţie. “Vrem ca toţi deţinuţii politici să fie eliberaţi”, mai spune acest om, care a fost deţinut săptămâna trecută, timp de patru zile, de poliţia militară.
Anunţul demisiei lui Mubarak, 82 de ani, a intervenit în a 18-a zi a revoltei populare, în timp ce peste un milion de oameni demonstrau împotriva lui în întreg Egiptul.
Puternica armată egipteană, care a preluat acum puterea în cea mai populată ţară a lumii arabe, a asigurat că nu se va substitui voinţei poporului egiptean.
Mohamed Rida, 26 de ani, speră în formarea rapidă a unui guvern civil. “Aşteptăm un nou comunicat al armatei. Nu vrem să fim guvernaţi de militari. Dorim un guvern de coaliţie, format din oameni cu experienţă”, spune el.
Sursa: Agerpres
Egipt: Prima zi fără Mubarak. Euforie în piaţa Tahrir
12 februarie 2011, 09:21
Ultima modificare în 12 februarie 2011, 11:21
Câteva mii de egipteni euforici erau adunaţi sâmbătă în zori în piaţa Tahrir din centrul Cairo, a doua zi după demisia preşedintelui Hosni Mubarak, constată un jurnalist al AFP.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Un cerşetor câştigă în Austria cât să-şi ia un Ferrari
- Mubarak a demisionat
- Trei din patru europeni nu cunosc că 112 este numărul unic de urgenţă
- 75% dintre apelurile la 112 de anul acesta au fost false
- Egipt: Mubarak se află încă la putere, afirmă premierul Shafiq
- Oprescu a cerut remedierea problemelor apărute la nivelul carosabilului
- Băsescu: Cine ştie cărui om politic s-au dat bani, să spună!
- Rusia va exporta armament în valoare de 30 de miliarde de dolari
- Guvern: Şeful ANV, Radu Mărginean, demis din funcţie
- Guvernul a pus pe liber inspectorii guvernamentali