Război în Israel. Președintele Egiptului, Abdel Fattah al Sisi, a declarat că țara sa respinge ceea ce el a numit eforturile de a-i forța pe palestinienii din Gaza să se mute în Peninsula Sinai.
Acesta a spus că un astfel de efort ar pune în pericol pacea țării sale. Anunțul său vine după două zile în care palestinieni au așteptat să intre în Egipt, fără a li se deschide granițele.
Război în Israel. Palestinienilor nu li se dă voie să intre în Egipt
Abdel Fattah al Sisi a declarat miercuri, pe 18 octombrie, că egiptenii resping mutarea forțată a palestinienilor în Peninsula Sinai. Acesta a adăugat că orice astfel de mișcare ar transforma peninsula într-o bază pentru atacuri împotriva Israelului.
„Dacă există o idee de deplasare, atunci există deșertul Negev din Israel. Este foarte posibil să-i transferăm acolo pe palestinieni până când Israelul își va termina misiunea declarată de a lichida rezistența sau grupurile armate, Hamas, Jihadul Islamic și altele din Fâșia Gaza, iar apoi să-i întoarcem, dacă vor dori.
Dar pentru a-i transfera în Egipt, această operațiune militară ar putea dura ani de zile și este o operațiune degajată.
Ei vor spune „încă nu am pus capăt terorismului, încă nu am terminat misiunea”.
Iar Egiptul va suporta consecințele acestei chestiuni, iar Sinaiul se va transforma într-o bază de lansare a operațiunilor teroriste împotriva Israelului, iar noi, în Egipt, vom fi considerați responsabili pentru acest lucru, iar pacea va dispărea sub ochii noștri în cadrul ideii de rezolvare a problemei palestiniene”, a declarat președintele egiptean, citat de Antena 3 CNN.
Israelul va lăsa să treacă în Gaza ajutor umanitar din Egipt
Tot miercuri, Israelul a confirmat anunțul lui Joe Biden, potrivit căruia va permite livrarea unor cantități limitate de ajutor umanitar din Egipt în Fâșia Gaza.
Aceasta reprezintă prima concesie făcută de statul evreu în cele 10 zile de asediu asupra enclavei palestiniene folosite de gruparea Hamas pentru atacuri în Israel.
Anterior, președintele SUA, Joe Biden, a făcut, în premieră un anunț asemănător, în cadrul discursului care a marcat finalul vizitei sale în Israel.
Israelul a luat această decizie în contextul în care autoritățile palestiniene din Gaza, organizațiile umanitare și ONU au denunțat o potențială catastrofă umanitară în acest teritoriu. Acolo peste 3.300 de oameni au fost uciși în bombardamentele israeliene împotriva liderilor Hamas.
Potrivit biroului prim-ministrului Benjamin Netanyahu, de a permite livrarea de ajutor umanitar în Gaza a fost aprobată în urma unei solicitări din partea președintelui american Joe Biden.
Deciziile luate de Israel
Biroul lui Netanyahu a comunicat că, în lumina sprijinului „copleșitor și vital” din partea Statelor Unite și urmare a cererii președintelui american Joe Biden, ca ajutorul umanitar de bază să poată ajunge în Gaza, cabinetul de război israelian a decis următoarele:
- Israelul nu va permite ca niciun ajutor umanitar să fie livrat de pe teritoriul său către Fâșia Gaza până când ostaticii deținuți de grupările teroriste nu vor fi eliberați către statul evreu;
- Israelul cere ca organizația Crucea Roșie Internațională să poată vizita ostaticii și va depune eforturi pentru a mobiliza sprijinul internațional pentru această cerere.
- Israelul nu va împiedica furnizarea de ajutoare umanitare care să ajungă în Gaza din Egipt, atât timp cât este vorba doar de alimente, apă și medicamente pentru populația civilă situată în sudul Fâșiei Gaza. Orice provizii care ajung la Hamas vor fi blocate de Israel.
Se așteaptă semnalul pentru intervenția terestră în Gaza
După încheierea vizitei lui Joe Biden în Israel, se așteaptă din moment în moment semnalul de intervenție terestră în Gaza. Între timp, oamenii încearcă să se ferească din calea atacurilor lansate de Hamas.
În ciuda estimărilor, tirurile israeliene în enclavă nu au fost oprite pe durata vizitei liderului de la Washington. Grupările islamiste din Gaza au răspuns, la rândul lor, acestor tiruri.