Secretarul general al Ligii Arabe, egipteanul Amr Moussa, s-a deplasat vineri în piaţa Tahrir, epicentrul mişcării de contestare împotriva regimului Mubarak, pentru a ajuta la 'restabilirea calmului', a anunţat biroul său.
Potrivit postului de radio Europe 1, secretarul general al organizaţiei panarabe, foarte popular în ţara sa, nu a exclus vineri să candideze la succesiunea lui Mubarak, apreciind că acesta ar trebui să rămână la putere ‘până la sfârşitul lunii august’, la finalul actualului mandat.
‘Nu cred ca va părăsi puterea. Cred că va rămâne până la sfârşitul lunii august’, a declarat Amr Moussa, fost ministru egiptean de externe. El a afirmat de asemenea că este pregătit să aibă un rol în tranziţia din Egipt şi s-a pronunţat în favoarea unui ‘consens naţional’. ‘Nu se pot ignora forţe politice, între care Fraţii musulmani’, principala mişcare de opoziţie din ţară, a apreciat el.
Oficialul egiptean a apreciat că ziua de vineri ‘va fi decisivă’ pentru Egipt, unde noi manifestaţii au loc la apelul unei mişcări de contestare care speră să obţină în cursul zilei plecarea de la putere a preşedintelui Mubarak, după 10 zile de proteste şi violenţe.
SURSA: Agerpres