Este vorba despre celebrul tractor românesc U650, cel mai cunoscut tractor fabricat în țara noastră de către Uzina Tractorul Brașov.
Intensificarea relaţiilor economice româno-egiptene
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Iulian Cristian Simu, a avut în data de 2 noiembrie o întrevedere, la Cairo, cu general locotenent Abdel Moneem El-Terras, preşedinte şi director general al Organizaţiei Arabe pentru Industrializare (OAI), conform news.ro
Trebuie menționat că la întâlnire a participat şi Mihai Ştefan Stuparu, ambasadorul României în Egipt, precum şi reprezentanţi ai unor companii româneşti.
„Dialogul s-a axat pe intensificarea relaţiilor economice româno-egiptene şi capitalizarea pragmatică a oportunităţilor de afaceri existente atât în industria de apărare şi sectoarele conexe, cât şi în alte domenii de interes pentru ambele părţi”, a transmis ministerul.
„Preşedintele AOI, Abdel Moneem El-Terras, şi-a exprimat, totodată, convingerea că relaţiile bilaterale dintre cele două ţări vor continua evoluţia pozitivă, inclusiv în plan economic şi comercial. Din partea conducerii OAI a fost subliniată importanţa creşterii investiţiilor în Egipt şi pentru realizarea de transfer tehnologic din România spre Egipt. În acest sens, partea egipteană a propus iniţierea unui proiect de revitalizare a tractorului românesc U650 folosind cele mai noi tehnologii, pentru a satisface necesităţile pieţelor africane”, transmise ministerul.
OAI este o companie de stat care a fost înfiinţată în 1975 şi a fost formată iniţial din reprezentanţi ai Egiptului, Arabiei Saudite, Uniunii Emiratelor Arabe şi Qatar-ului, pentru a coordona şi controla dezvoltarea colectivă a industriei arabe de apărare. Începând din 1993, Egiptul este singurul stat membru al acestei organizaţii.
De asemenea, compania respectivă deţine în portofoliu 12 fabrici şi are aproximativ 16.000 de angajaţi, din care 1.250 sunt ingineri. OAI este una dintre cele mai mari companii din Egipt, cu interese de afaceri atât în sectorul industriei de apărare, cât şi în cel al transportului civil.
Unul dintre principalii parteneri comerciali ai României în zona Africii
Secretarul de stat Iulian Cristian Simu a prezentat capacităţile industriei româneşti de apărare şi importanţa strategică a acestora în cadrul relaţiilor economice bilaterale, având drept scop cooperarea pentru exportul de tehnică militară românească şi pentru asigurarea de asistenţă tehnică în Republica Arabă Egipt.
Trebuie menționat că Egiptul reprezintă unul dintre principalii parteneri comerciali ai României în zona Africii iar oficialul român a pledat pentru dezvoltarea de parteneriate între companiile româneşti şi cele egiptene care să creeze premizele necesare pentru accesarea pieţei egiptene sau pentru a dezvolta proiecte comune pe terţe pieţe.
Discuţiile au continuat la nivel individual între reprezentaţii companiilor româneşti şi reprezentanţii cu putere de decizie ai OAI din domeniile de interes prezentate anterior.