Livrările de gaz către East Mediterranean Gas Co, precum şi către clienţii israelieni ai acesteia ‘au fost reluate noaptea trecută’ (marţi), se spune în comunicatul companiei.

‘EMG ne-a informat că din cauza protocoalelor tehnice, cantităţile de gaze furnizate iniţial erau mai mici decât cele prevăzute în contracte’, a adăugat Ampal precizând că aceste livrări ‘vor creşte în fiecare zi’ până ce vor ajunge la cantităţile prevăzute în contracte.

Livrările de gaz egiptean au fost întrerupte la 5 februarie în urma unui atentat împotriva unui gazoduct din nordul Sinaiului egiptean.