Este vorba despre cei care au cotizat mai puțin de 10 ani. Potrivit Legii Pensiilor, aceștia nu vor mai primi pensie, ci o indemnizație socială.
Potrivit legii, pensionar va fi considerat doar cel care dovedeşte stagiul minim de cotizare de 15 ani. „Începând cu data intrării în vigoare a legii, persoanele care nu îndeplinesc condiţia de stagiu minim de cotizare de 15 ani vor primi o indemnizaţie socială şi fac obiectul unei alte legi”, se explică în nota de fundamentare a proiectului noii legi a pensiilor.
Iată ce se va întâmpla cu cei deja pensionaţi!
„Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a prezentei legi (1 septembrie 2021 – n.red.) şi care au realizat stagiu de cotizare mai mic decât stagiul minim de cotizare de 15 ani, stabilit de prezenta lege, pot opta între dreptul la pensie în cuantumul rezultat în urma aplicării prevederilor art.159 alin.(1) (adică în urma recalculărilor care se vor face pe noua lege – n.red.) şi dreptul la indemnizaţia socială, stabilită potrivit legii”, scrie în proiect.
Această lege nu va fi aplicată celor care au realizat stagiul minim de cotizare cuprins între 10 ani şi 15 ani prevăzut de legislaţia actuală.
Pensionarii vor avea dreptul de a alege între indemnizaţia socială şi pensia rezultată în urma recalculării.