Elena Udrea, primele declarații. Greșeala statului care o poate scăpa de închisoare

Elena Udrea a explicat, din spatele gratiilor, că motivările în dosarele în care este condamnată nu au fost trimise de către statul român în Costa Rica, tocmai de aceea ea consideră că reținerea de către Interpol este ilegală.

„Din punctul de vedere al Elenei Udrea și al apropiaților ei, această acțiune a Interpol a fost făcută fără temei legal.  Am vorbit și cu Elena Udrea – mi-a spus printre altele că la dosarul pe care cei din România l-au trimis în Costa Rica cu cererea de extrădare nu există motivările condamnările nici în Gala Bute, nici în dosarul în care a fost condamnată Alina Bica.

Mai spunea Elena Udrea că dosarul este incomplet. Asta pentru că nu există la acel dosar documentele privind statul ei provizoriul de refugiat, ceea ce ar însemna, potrivit Elenei Udrea faptul că Interpolul nu știa că exista acel statut de refugiat”, a explicat Ana-Maria Bujor, trimisul special al Antena 3 în Costa Rica, citat de Știripesurse.ro.