Piața de recrutare din România, în septembrie 2014

 

 

Concursul Maratonul Carierei, organizat de eJobs, a coincis și cu cea mai efervescentă perioadă de recrutare din ultimii 6 ani.

Dinamica pieței de recrutare s-a reflectat atât în oportunitățile de angajare oferite de companii prin anunțurile de angajare publicate pe eJobs.ro, cât și în creșterea numărului de aplicări pentru job-urile oferite. Astfel, comparativ cu luna septembrie a anului trecut, numărul ofertelor de angajare a crescut cu aproximativ 33%.

 

Totodată, numărul candidaților care au aplicat la job-urile publicate pe eJobs.ro a crescut cu 35% față de media lunilor precedente. Chiar dacă s-au numărat sau nu printre câştigătorii concursului Maratonul Carierei, toţi cei care şi-au actualizat CV-ul pe eJobs.ro au dobândit şanse suplimentare în obţinerea unui job mai bun, având acum CV-uri completate în proporţie de minim 90% şi devenind, astfel, mai relevanţi în ochii angajatorilor. Astfel, la finalul lunii septembrie, s-au înregistrat peste 900.000 de aplicări la job-urile publicate pe eJobs.ro.

 

“De la începutul anului 2014, piaţa de recrutare se află într-o revenire accelerată. Trend-ul pozitiv s-a manifestat, însă, începând cu al doilea semestru al anului trecut. Practic, în ceea ce priveşte industria de HR, asistăm la cel mai productiv an de după 2008 şi ne apropiem cu pași siguri de un vârf istoric al pieţei,” a declarat Ana-Maria Cetăţean, Brand Manager eJobs.

 

Atenţia eJobs se îndreaptă prioritar către calitatea serviciilor pe care le oferă specialiştilor HR, implicaţi activ în procese de recrutare, fapt care se traduce mai ales prin cantitatea şi calitatea candidaţilor prezenţi pe eJobs.ro. Cu aproape 3.000.000 de CV-uri înregistrate, eJobs este cea mai mare şi cea mai relevantă bază de candidaţi din România.

 

“Investim constant timp şi resurse pentru a avea în permanenţă cei mai relevanţi candidaţi și cele mai complete CV-uri, răspunzând astfel cererii companiilor active pe piaţa de recrutare din România. Campania Maratonul Carierei, sustinută de un buget de ordinul zecilor de mii de euro, este cel mai recent exemplu în acest sens,” a mai adăugat Ana-Maria Cetăţean.

 

 

Câștigătorii concursului Maratonul Carierei

 

În luna septembrie, peste 100.000 de persoane au participat, pe eJobs.ro, la cursa pentru o carieră de succes, actualizându-şi CV-urile sau completându-le în proportie de peste 90%.

Concursul, adresat tuturor celor care sunt interesați de viitorul lor profesional, a motivat candidaţii să îşi actualizeze CV-ul, pentru a intra în cursa pentru cele 5 premii deosebit de atractive: un Opel Corsa şi 4 excursii în Europa, dar şi pentru a câștiga șanse în plus în cursa pentru job-ul dorit.

 

Cei cinci câştigători ai concursului Maratonul Carierei au fost desemnaţi săptămânal, prin tragere la sorţi, în perioada 1 – 28 septembrie. Astfel, Valentin Rogojină, de 32 ani, din Galaţi, Maria Schiau, de 50 ani, din Orăştie, Geanina-Florentina Scoruş, de 26 ani, din Bucureşti şi Alexandra-Mihaela Necula, de 38 ani, din Constanţa se vor bucura, împreună cu partenerii lor, de 4 city-break-uri la Viena sau Roma. Fericita câştigătoare a marelui premiu, un Opel Corsa, este Mirela Andreescu, de 42 ani, din Ploieşti.

 

eJobs.ro – de 15 ani numărul 1 în recrutarea online

 

eJobs.ro este primul site dedicat recrutării, din România. De la lansarea sa online, în urmă cu 15 ani, şi până în prezent, eJobs înseamnă şanse în plus în carieră pentru aproximativ 3 milioane de persoane. Altfel spus, mai mult de 50% dintre angajații din România au CV-ul publicat pe eJobs.ro.

În egală măsură, eJobs este site-ul nr.1 în preferinţele a peste 200.000 de companii româneşti, a căror cifră de afaceri însumată a reprezentat 52,7% din PIB-ul României, în 2013.