Pe măsură ce președintele Vladimir Putin se apropie de vârsta de 70 de ani și are peste două decenii de când de află la putere, speculațiile cu privire la posibilul său succesor s-au multiplicat, iar numele vehiculate diferă de la o sursă la alta.
Majoritatea analiștilor ruși s-au oprit asupra unor nume grele, precum secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patrușev, premierul Mihail Mișustin sau primarul Moscovei. Un articol publicat de Jamestown Foundation arată de ce liderul cecen Ramzan Kadîrov, unul dintre aliații lui Putin, s-a conturat din ce în ce mai mult în unele medii ca posibil succesor al președintelui rus.
În condițiile în care sancțiunile afectează economia națională și preocupările rușilor cresc de la o zi la alta, va fi inevitabil ca arhitectura Rusiei post-Putin să devină subiectul de discuție al tuturor.
Ramzan Kadîrov, un posibil președinte al țării
Speculații cu privire la succesorul lui Putin se fac și în Ucraina. Centrul Ucrainean de Combatere a Dezinformarii (CCD), care funcționează în subordinea Consiliului Național de Securitate și Apărare, a publicat scenariul cel mai probabil privind transferul de putere în Rusia.
„Astăzi, mulți analiști din opoziția ucraineană și rusă sunt de acord că liderul cecen Ramzan Kadîrov nu numai că a devenit una dintre cele mai influente figuri ale Rusiei, ci este considerat și un posibil președinte al țării”, scria CCD pe canalul său Telegram.
Eșecurile pe care le-a suferit Kremlinul în timpul conflictului din Ucraina, calculele greșite și lipsa strategiilor coerente și articulate nu au fost văzute cu ochi buni în societatea rusă, potrivit CCD.
„Politica actuală a Kremlinului ridică numeroase întrebări, de aceea societatea rusă îl consideră pe cecenul Kadîrov drept succesorul lui Putin”, susținea CCD.
Este și cel mai de temut politician din Rusia
Organizațiile internaționale au acuzat în numeroase rânduri faptul că Cecenia este condusă de Kadîrov ca pe propria moșie și că în această republică din Federația Rusă opozanții dispar pur și simplu sau sunt torturați.
Poate părea contra-intuitiv ca un om sancționat de zeci de state, care conduce o regiune minusculă de la periferia Federației Ruse, să fie privit ca un candidat cu șanse reale pentru funcția de președinte al unei țări precum Federația Rusă, subliniază Jamestown Foundation. Iată însă de ce Ucraina îl consideră omul care poate veni la Kremlin.
Potrivit expertului Ivan Iakovina, Kadîrov( 45 de ani) este nu numai cel mai influent, ci și cel mai de temut politician din Rusia. „Sunt aproape sigur că va fi următorul președinte al Rusiei”, a declarat acesta.
Armata privată a lui Kadîrov, singura „forță capabilă să preia puterea”
Politologul Taras Berezovets consideră că liderul cecen are suficientă influență și determinare pentru a-și lansa o candidatură prezidențială, în cazul în care regimul lui Putin va slăbi.
Kadîrov are, în prezent, peste 3.000 de luptători loiali la Moscova, iar această forță ar putea înclina rezultatul balanței în viitoarele lupte pentru putere în favoarea liderului cecen, spune Berezovets.
Zvonurile despre sănătatea lui Putin au pus în alertă clanurile politice ale Rusiei care-și caută aliați puternici, iar armata privată a lui Kadîrov este singura „forță capabilă să preia puterea”, a declarat un alt analist, colonelul ucrainean Oleg Zhdanov.
Nu în ultimul rând, Kadîrov, care se descrie frecvent ca fiind „soldatul” loial al lui Putin și un apărător al valorilor tradiționale, ar putea fi acceptat de elitele conservatoare ale societății, care ar putea dori păstrarea Putinismului și după ce Putin nu va mai fi.
Care este punctul lui slab
Speculațiile despre succesorul actualului lider rus nu spun nimic despre etnie, religie sau geografie. Și se pare că tocmai aici se află punctul slab al lui Kadîrov: el aparține unei minorități etnice controversate și a cultivat imaginea unui musulman devotat, într-o țară care nu a avut niciodată un conducător non-creștin-ortodox(lăsând la o parte liderii comuniști atei).
De aceea, scrie Jamestown, într-o Rusie din ce în ce mai naționalistă, care încalcă legea internațională și disprețuiește normele și valorile celorlalți, șansele lui Kadîrov de a deveni următorul președinte rus nu ar trebui subestimate.