El este cel mai bogat ministru din Cabinetul Ciucă. Tocmai s-a aflat. Ce averi au restul miniștrilor
Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, are o singură casă, terenul din jurul ei și două mașini – una veche și una nouă, arată declarația sa de avere.
În ceea ce îl privește pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu, cel care i-a luat locul lui Nicolae Ciucă după ce a devenit premier, acesta este cel mai înstărit ministru din actualul Guvern, se arată în declarația sa de avere. Ministrul din partea PSD a decis să investească destul de mult în artă, motiv pentru care acum are tablouri, sculpturi, gravuri, monede și timbre vechi în valoare de 45.000 de euro.
Declarația sa de avere mai arată că deține un apartament, o casă și o mașină, în timp ce suma din conturile sale – peste jumătate de milion de euro – este cea mai mare dintre toți miniștri noului Cabinet.
Provenind dintr-o familie care are afaceri inclusiv cu statul, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a învățat să facă investiții, având titluri de stat de peste 730.000 de lei, patru terenuri și trei imobile în Gorj și Timiș.
În Guvern există și miniștri care nu dau pe afară de bogăție
Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu are o singură locuință, două terenuri și o mașină luată în leasing. Declarația sa de avere arată că are o descoperire de card de peste 13.000 de lei.
”Eu nu sunt politician. Având în vedere salariile, nu au fost bani pentru achiziționare directă”, spunea acesta atunci când a fost întrebat despre declarația sa de avere,
Întrebat dacă salariul pe care o să îl aibă acum, din funcția de ministru, o să-l ajute să nu mai apeleze la credite, acesta a răspuns ”nu. Funcția de demnitate publică e funcție de asumare și nu mi periclitează veniturile familiei”.
Împrumuturile, ceva nou în actualul Guvern
Lucian Bode, ministrul de Interne, a apelat și el la împrumuturi, având două credite ipotecare de 75.000 de euro, unul de nevoi personale de aproape 15.000 de lei și o descoperire de card de 20.000 de lei, arată declarația sa de avere.
Marius Budăi, ministrul Muncii, și-a luat casă prin Programul Prima Casă, arată declarația sa de avere.
Sunt un om obișnuit, care am avut un serviciu, două, trei, patru, cinci de-a lungul timpului. Nu sunt afacerist sau un om cu bani. Când mi-am permis să mi fac un credit, mi am făcut un credit. Nu puteam strânge bani dintr-o dată să achiziționăm cu banii cash”, spune ministrul Muncii.
În ceea ce o privește pe Gabriela Firea, ministrul Familiei și al Egalității de șanse, aceasta se poate lăuda că nu o duce greu. Aceasta deține, împreună cu soțul său, Florin Pandele, patru terenuri și o casă.
Declarația sa de avere arată că fostul edil al Capitalei a investit destul de mult în bijuterii și ceasuri, acestea ajungând să fie în valoare de 130.000 de euro. Pe lângă acestea, se mai adaugă și obiectele de artă care sunt estimate la 110.000 de euro.