O persoană cheie ar urma să îi ia locul lui Vladimir Putin. Despre cine ar putea să-l înlocuiască pe președintele Rusiei și în ce context ar putea prelua acesta puterea, s-a vorbit chiar în urmă cu puțin timp. Informația a apărut pe surse și a indicat faptul că liderul de la Kremlin ar urma să facă un pas înapoi din cauza unei boli grave de care se presupune că suferă.
Vladimir Putin va fi înlocuit? Liderul rus ar urma să fie supus unei intervenții chirurgicale din cauza unei boli cumplite de care ar suferi. El ar ceda puterea în aceste zile, susțin surse de la Kremlin. În acest context, președintele Rusiei ar putea fi nevoit să renunțe pentru un timp la controlul invaziei, deoarece ar urma să fie operat de cancer.
Dezvăluirea a fost făcută de o “sursă de la Kremlin”, relatează publicația britanică Daily Mail.
Sursa citată a arătat că Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului rus de Securitate și fost șef al FSB, ar putea prelua controlul invaziei în timp ce președintele Rusiei ar fi operat. Patrușev are 70 de ani și este considerat un arhitect cheie al strategiei de război de până acum – și omul care l-a convins pe Putin că neonaziștii au pătruns în aparatul de stat kievean.
Președintele Rusiei, supus unei intervenții chirurgicale?
Afirmațiile extraordinare au apărut pe popularul canal Telegram General SVR, care spune că sursa sa este o figură bine plasată la Kremlin.
Potrivit informațiilor furnizate, Vladimir Putin ar fi amânat intervenția chirurgicală, care nu va avea loc înainte de Ziua Victoriei, comemorată pe 9 mai, în Piața Roșie, în cinstea biruinței Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial. Vestea vine pe fondul speculațiilor că Putin va lansa un război în Ucraina și va ordona mobilizarea în masă a bărbaților de vârstă militară, ceea ce reprezintă un risc politic considerabil.
“Președintele rus Vladimir Putin suferă de cancer, iar probleme identificate în timpul ultimei sale examinări sunt asociate cu această boală”, a arătat sursa menționată. Potrivit informațiilor, el ar suferi, de asemenea, și de “boala Parkinson și de tulburare schizoafectivă”, care comportă simptome de schizofrenie, inclusiv halucinații și manie.
Cine ar putea prelua puterea în Rusia? El i-ar lua locul lui Vladimir Putin
Cine este omul care va sta pe scaunul lui Vladimir Putin? Nikolai Platonovich Patrushev s-a născut pe 11 iulie 1951 și este un politician, ofițer de securitate și ofițer de informații rus. El a ocupat funcția de director al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), care este principala organizație succesoare a KGB -ului sovietic (cu excepția informațiilor externe), din 1999 până în 2008. Din 2008, Nikolai Patrușev este secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei. El face parte din cercul interior al lui Vladimir Putin.
În februarie 2022, Statele Unite au propus sancțiuni împotriva lui Patrușev în urma invaziei ruse a Ucrainei. În acest moment, există o serie de speculații în mass-media occidentală că acesta ar putea deveni președinte interimar al Rusiei, în timp ce Vladimir Putin este supus unei intervenții chirurgicale.