Informaţia se confirmă! Nicolae Ciucă va deveni viitorul prim-ministru al României. Ce decizie au luat astăzi liberalii şi ce se va întâmpla în Parlament?
UPDATE
Joi, într-o şedinţă extrem de scurtă a Biroului Politic Naţional, care a durat doar 5 minute, PNL l-a votat pe Nicolae Ciucă drept propunerea liberală pentru funcţia de prim-ministru, cu care delegaţia PNL se va prezenta în faţa preşedintelui Iohannis.
Va fi un guvern minoritar format din PNL şi UDMR, care va beneficia însă şi de sprijinul PSD în Parlament.
Ştirea iniţială
Capital a avut dreptate! Informaţiile nou apărute confirmă faptul că Nicolae Ciucă, ministrul interimar al Apărării, urmează să devină noul prim-ministru al României, aşa cum vă relatam încă de ieri.
Discuţia cu secretarul american al Apărării ar fi cântărit greu în decizia lui Klaus Iohannis
Totul ar fi devenit şi mai clar după întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o, miercuri, cu şeful Pentagonului, Lloyd J. Austin III. Reamintim că secretarul american al Apărării a venit într-o vizită oficială la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu Nicolae Ciucă, dar şi cu preşedintele Iohannis, dar a mers şi la baza militară Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa.
O temă de îngrijorare a fost cum va fi privită nominalizarea unui militar de carieră în fruntea Guvernului României, însă discuţia cu oficialul american, precum şi nevoie de impunere a unor restricţii mult mai dure în ţara noastră au cântărit mult mai greu în balanţă.
“Îi mulţumesc preşedintelui Iohannis pentru primirea de astăzi. S-au împlinit 141 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între ţările noastre, iar prietenia dintre poporul român şi cel american nu a fost niciodată mai puternică”, a fost unul dintre mesajele postate de Lloyd J. Austin III pe Twitter.
Guvernul Ciucă va trece rapid prin Parlament, ajutat şi de voturile PSD
Şeful statului ar urma să îl desemneze, în mod oficial, pe Nicolae Ciucă să formeze noul Guvern şi sunt şanse foarte mari ca şi PSD să susţină această variantă.
Surse din cadrul PSD au declarat, joi dimineaţă, pentru EVZ.ro: “Am hotărât să nu susținem guvern minoritar PNL. Asta era ieri. Acum vom discuta. Nu cred că mergem cu o variantă de premier la consultări.”
Guvernul cu care Nicolae Ciucă se va prezenta în faţa Parlamentului va fi învestit rapid, beneficiind de sprijinul PNL, UDMR, al grupul minorităţilor naţionale, dar probabil şi de cel al parlamentarilor PSD.