Deputatul USR Emanuel Ungureanu, unul dintre cei mai vocali reprezentanţi ai acestui partid politic, a ieşit la rampă cu un nou atac împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi a liberalilor, însă a lansat şi o adevărată bombă!

Numele surpriză care va ajunge, la final, noul premier al României!

După încheierea întregului scandal politic, după ce Dacian Cioloş nu va trece de votul Parlamentului şi al doilea premier desemnat va avea şi el aceeaşi soartă, noul prim-ministru al României se va numi Lucian Bode, spune deputatul USR.

„La această oră, preşedintele ţării joacă România la ruletă, Adică spune hai să-l punem pe Cioloş la băşcălie, ne batem un pic joc de el, face un Guvern la mişto, ăia se laudă că-s responsabili, vorbesc în bula lor, useriştii ies fericiţi, îşi conservă procentele, după care mai băgam un fraier că aşa, că nu vrea anticipate nimeni şi îl belim pe Cîţu.

În cele din urmă spune, vezi, Cîţu am încercat să te ţinem şi vine Bode prim ministru. Apropo, asta-i ştirea, el va fi prim ministru. (..) Toată lumea ştie că nu trece Cioloş, că al doilea o să fie Cîţu sau Vâlceanu sau dracu şi toată ştie că până la urmă o să fie Bode”, a spus Emanuel Ungureanu, într-un live pe contul său de socializare.

Deputatul USR a mai completat că, spre deosebire de mulţi colegi de-ai săi, el preferă să meargă şi să combată, inclusiv la televiziunile ostile USR. Asta în timp ce mulţi colegi de-ai săi preferă varianta mult mai simplă a mesajelor pe Facebook, pentru care iau doar şapte like-uri, notează Adevărul.

Ludovic Orban: Eu trebuie să fiu premierul propus de PNL, nu Florin Cîţu

Şi Ludovic Orban, fostul lider al PNL, se propune singur în această cursă pentru Palatul Victoria. El a declarat, vineri, că potrivit statului Partidului Naţional Liberal, el ar trebui să fie premierul desemnat al PNL, nu Florin Cîţu.

„La ora actuală, premierul, conform Statutului Partidului Naţional Liberal, desemnat conform statutului, sunt eu.

Pentru că premierul trebuie hotărât în Consiliul Naţional al PNL şi singurul Consiliu Naţional care a luat o decizie cu privire la candidatura premierului a fost Consiliul Naţional din 2019, când a fost desemnat şi Iohannis candidat la prezidenţiale. De atunci nu a mai existat o altă decizie”, a explicat Orban.