Un nume important și foarte cunoscut ar putea să îl înlocuiască pe Klaus Iohannis din funcția de președinte. Este vorba despre secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, al cărui nume apare tot mai des în spațiul public.
Totodată, din cauza conflictului din Ucraina, el a ieșit public de mai multe ori vorbit despre problemele de securitate zonale, cele europene, dar și cele mondiale.
În acest sens, există mai multe semne de întrebare referitoare la o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale din 2024. Pentru a nu lăsa loc de interpretări, în cadrul emisiuni Subiectul Zilei, de la Etno, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit și despre o potențială candidatură la președinția României.
Acesta susține că încă nu a luat o decizie în legătură cu ce va face după ce își va încheia mandatul din cadrul NATO, adăugând însă că are mai multe variante.
Ce variante are Mircea Geoană?
Oficialul a mai precizat că mai este destul de mult timp până atunci și își va ajuta țara atât cât poate, fie că va face politică sau nu.
„Încă nu m-am hotărât ce fac după ce termin acolo. Am variante multiple după ce termin. Dumnezeu mi-a dat norocul ăsta să se mai întoarcă manivela o dată și să fiu reloaded într-un fel prin ceea ce fac acum. Țin la țara mea și vreau să ajut cât de mult pot.
Vom vedea atunci ce realitate este, ce nevoi vor fi și voi ajuta țara mea, indiferent că am să fac politică din nou, că am să fac o altă poziție și mai importantă afară, că am să cresc o universitate sau o să mă apuc de business sau de orice altceva”, a spus acesta.
Mircea Geoană, noul președinte al României?
Totodată, secretarul adjunct al NATO a mai adăugat că poate să aleagă singur ce este mai bine, având în spate o experiență vastă în nenumărate domenii. El a mai precizat că încă nu este clar dacă secretarul general îl va ruga să își exercite funcția și după anul 2023.
„Am marele lux să-mi aleg ceea ce cred că este bine, dar am un sentiment profund de datorie față de țară. Voi termina la NATO undeva pe final de 2023, vedem dacă secretarul general mă roagă să mai stau cu el mai mult… sunt mulți factori.
Sunt absolut hotărât să aduc acasă, într-o formă sau alta, tot ce am învățat, toată influența pe care o am și, efectiv, cred că sunt un lider mai bun acum”, a mai declarat Mircea Geoană în cadrul emisiunii.