Candidatura lui Eduard Hellvig la alegerile prezidențiale este o ipoteză de luat în seamă
Crin Antonescu a spus că nu știe dacă Eduard Hellvig va candida la alegerile prezidențiale de anul viitor, însă este o ipoteză de luat în seamă. Potrivit fostului lider PNL, este un om inteligent, cu principii.
„Nu știu dacă va candida, dar părerea mea este că e o ipoteză de luat în seamă. Nu știu el dacă își dorește sau nu-și dorește, știu însă că este un om care a acumulat experiență, este un om ale cărui principii, mai mult sau mai puțin respectate, le cunosc, sunt în regulă. Este un om inteligent, cu principii foarte în regulă. Mai trebuie să ținem cont și de faptul că el este și foarte tânăr, atât de tânăr încât dacă lucra în magistratură era scos la pensie”, a spus politicianul în emisiunea „Marius Tucă Show”, transmisă de Gândul.
Demisia lui Eduard Hellvig din fruntea SRI, o pierdere pentru democrație
Eduard Hellvig și-a dat demisia din fruntea SRI în această vară, însă de atunci nu a făcut niciun anunț privind planurile sale de viitor. Zvonurile privind o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din 2024 au început să circule încă din luna februarie, când Hellvig l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis în vizitele sale oficiale în Emiratele Arabe Unite și Azerbaidjan. Acestea au început să capete amploare în luna iulie, odată cu demisia acestuia de la conducerea SRI. Analistul politic Bogdan Chireac a catalogat demisia acestuia drept o pierdere pentru democrație.
„Din capul locului, este o pierdere pentru democraţia din România. Nu ezit să spun asta. Ce a spus Eduard Hellvig este adevărat, cuvânt cu cuvânt. El a reformat SRI, l-a scos din zona abuzurilor profunde în care ajunsese, l-a democratizat. Şi a ajuns în situaţia unică în care regele Charles, în vizită în România, a cerut să îi strângă mâna. Nu poate fi uitat asta.
De altfel, este şi singurul din istorie până acum, care fără să fie condiţionat de o alternanţă a puterii la Cotroceni, după un mandat de 8 ani, consideră că şi-a îndeplinit obiectivele şi demisionează de bună voie. Nu este bine pentru democraţia din România, dar eu sper ca Eduard Hellvig să intre în viaţa politică. A impus foarte multe lucruri: controlul parlamentar asupra SRi, faptul că directorul SRI trebuie să aibă un mandat limitat în timp, chestiuni ce au ţinut de denunţarea protocoalelor dintre SRI şi DNA, Parchetul General, Înalta Curte.
Fără să ezit, spun că demisia lui Eduard Hellvig din fruntea SRI este o pierdere importantă pentru democraţia din România şi pe mine mă îngrijorează, pentru că sistemul nu este încă suficient de puternic pentru a face faţă unei forţe atât de puternică precum este SRI”, a declarat analistul politic pentru România TV.