Alegeri prezidențiale 2025. George Simion, în fruntea preferințelor românilor

Alegeri prezidențiale 2025. Un sondaj efectuat de CURS arată că George Simion, reprezentantul partidului AUR, s-ar afla în fruntea preferințelor electoratului în primul tur, care va avea loc pe 4 mai.

Datele colectate între 19 și 22 martie indică faptul că George Simion se află în fruntea intențiilor de vot, fiind preferat de 29% dintre alegători. Pe poziția a doua se situează Crin Antonescu, candidatul susținut de alianța PSD-PNL-UDMR, cu un scor de 22%. Independentul Nicușor Dan ocupă locul al treilea, beneficiind de sprijinul a 18% dintre respondenți.

Victor Ponta, candidat independent și recent exclus din PSD, se află pe locul al patrulea, cu 13% din intențiile de vot. Următoarea în clasament este Elena Lasconi, reprezentanta USR, care obține 12%. Ceilalți candidați înregistrează scoruri sub 3%, cumulând împreună 6% din voturi.

Sondajul mai arată că 30% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 59% sunt de părere că România merge pe un drum greșit. Un procent de 11% dintre respondenți nu au exprimat o opinie în această privință.

George Simion
George Simion (SURSA FOTO: Facebook, George Simion)
Crin Antonescu
Crin Antonescu (SURSA FOTO: Facebook, Crin Antonescu)

Ce își doresc românii de la viitorul președinte

Întrebați ce își doresc de la următorul președinte, românii au răspuns:

  • Asigurarea păcii și siguranței României – 21%;
  • Îmbunătățirea situației din școli și spitale – 21%;
  • Lupta împotriva corupției – 20%;
  • Rezolvarea problemelor economice – 16%;
  • Reforma instituțiilor statului – 13% ;
  • Protejarea valorilor democratice – 7%;
  • Nu știu/Nu răspund – 2%.

Potrivit sondajului, 39% dintre respondenți declară că principalul sentiment pe care îl resimt față de România de astăzi este dezamăgirea. Pentru 25% dintre cei chestionați, predomină speranța, în timp ce 12% simt mândrie. Alți 11% asociază România cu rușinea, iar 8% afirmă că trăiesc un sentiment de teamă.

Studiul realizat de CURS s-a bazat pe un eșantion de 1.203 persoane cu vârsta de 18 ani și peste. Marja de eroare a sondajului este de +/-2,8%, iar nivelul de încredere este de 95%.

George Simion, dat favorit și de un sondaj realizat de Sociopol

Alegerile prezidențiale din 2025 se conturează drept una dintre cele mai disputate competiții electorale din ultimii ani. Un sondaj realizat de Sociopol între 17 și 21 martie pentru România TV oferă o perspectivă detaliată asupra opțiunilor electoratului înaintea primului tur de scrutin.

Potrivit rezultatelor, George Simion, liderul AUR, conduce în intențiile de vot, fiind urmat de candidații independenți Victor Ponta și Nicușor Dan. În ceea ce privește un eventual tur al doilea, sondajul indică o confruntare echilibrată între principalii competitori, iar datele sugerează că Victor Ponta ar avea cele mai mari șanse de a-l învinge pe Simion într-o dispută directă. Mai multe puteți citi aici.