Luni, 7 februarie, după ce programul său politic a fost respins de către colegii din USR, Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al partidului.
Cine va asigura interimatul la vârful USR, până la organizarea unui nou congres?
Acum, până va fi organizat un congres al partidului, formaţiunea politică va fi condusă interimar de către Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.
Acesta va prelua interimatul la şefia USR având în vedere că este vicepreşedintele partidului care a primit cele mai multe voturi la congres.
În octombrie 2021, Cătălin Drulă a fost ales drept unul dintre vicepreşedinţii USR, primind cele mai multe voturi din partea colegilor săi, respectiv 701.
Claudiu Năsui: Nu trebuia să-şi dea demisia, trebuia să-şi ducă mandatul până la capăt
O reacţie imediată din interiorul USR a venit din partea lui Claudiu Năsui, vicepreşedinte al partidului şi fost ministru al Economiei.
“Este o greşeală. Nu trebuia să-şi dea demisia, trebuia să-şi ducă mandatul până la capăt, dar este un gest unilateral. (…)
În momentul acesta efectele sunt că vom avea un preşedinte interimar, care va fi Cătălin Drulă, după care trebuie pregătit un congres şi după acest congres vom avea un nou preşedinte sau alegerea tuturor membrilor.
Programul acesta al preşedintelui pe care ni l-a prezentat Dacian Cioloş era unul care eminamente era al preşedintelui, nu era nevoie să fie supus la vot, dânsul a ales totuşi să facă lucrul acesta, propunându-se lucruri cu care mulţi dintre noi nu am fost de acord. (…) A fost o divergenţă de viziuni şi nu pot să răspund de ce a recurs el la acest gest”, a declarat Claudiu Năsui.
“Vom rămâne în continuare un partid mare şi unit. O să trecem cu bine şi este acest hop. Nimeni nu cred că şi-a dorit să se întâmple lucrul acesta”, a adăugat Năsui.
Potrivit acestuia, “Cătălin Drulă ar fi un candidat excelent” pentru funcţia de preşedinte USR.
CTP: Cătălin Drulă nu poate fi o soluție. (…) Aceste discursuri nu pot câștiga printre alegători
Cunoscutul gazetar Cristian Tudor Popescu nu consideră că Drulă poate fi o soluţie potrivită pentru USR, pentru că atitudinea radicală cu care ar urma să vină el se va lovi de practicile similare pe care le face deja AUR.
“Cătălin Drulă nu poate fi o soluție. Acum va trebui să îndeplinească o funcție politică. El nu poate să vină, din câte l-am văzut eu, decât cu o atitudine radicală, brutală, dură cu care USR nu poate câștiga voturi.
Are un concurent foarte serios – AUR, care s-a specializat în acțiuni dure. Cu ce să mai vină un USR-Drulă?! Cu niște discursuri violente la adresa actualei puteri?! Aceste discursuri nu pot câștiga printre alegători.
Probabil că o să candideze domnul Drulă în 2024, cu șanse de succes limitate”, a comentat CTP, într-o intervenţie pentru Digi24.
“USR nu are decât de pierdut. (…) Fuziunea dintre cele două partide a fost falsă”
Cât despre gestul lui Dacian Cioloş, care şi-a depus astăzi demisia din funcţia de preşedinte al USR, Cristian Tudor Popescu este de părere că partidul nu are decât de pierdut de acum încolo.
Jurnalistul consideră că fuziunea dintre USR şi PLUS a fost una falsă, iar viitorul formaţiunii politice nu este deloc roz.
“USR nu are decât de pierdut. Va continua panta descendentă din momentul în care s-a cuplat cu AUR ca să voteze o moțiune de cenzură. De atunci a scăzut în sondaje și acum o să scadă și mai mult după această încăierare.
Cumva era inevitabil. Fuziunea dintre cele două partide a fost falsă. A fost făcută cu siguranța echipei Barna că Barna o să fie la conducere, tabăra USR. Ceea ce a răsturnat planul a fost victoria lui Dacian Cioloș.
Cioloș a forțat acum obținerea puterii reale și bineînțeles că nu a obținut-o. Rezultatul nu e niciun câștig pentru Barna și echipa sa, pentru Cioloș cu atât mai puțin; pentru USR-PLUS cu atât mai puțin, ce o să mai rămână din el. Nu are de ce să se rupă pentru că nu au fost intim legate niciodată.
Această fuziune a fost făcută cu scopul de a mări USR. Când nu a ieșit combinația… Eu nu văd un viitor al acestei formațiuni”, a mai declarat, luni, CTP.