Încă din prima clipă în care am văzut noul Elantra am intrat în clubul deja foarte extins al aplaudacilor. Aspectul exterior atrage din prima clipă și nu îți dă multe șanse de a-i găsi defecte. Desigur, întotdeauna se poate mai bine și mereu este loc pentru o critică mai mult sau mai puțin fondată, însă designerii Hyundai par să se afle pe drumul cel bun, mai ales dacă luăm în calcul realizările concurenților direcți din segmentul compact, care par să se teamă de noi abordări stilistice.
Design to cost
Lăsând deoparte aspectul exterior al celei de a cincea generații a modelului Elantra, este interesant de observat modul cel puțin ciudat în care au înțeles coreenii să transpună în fapte ideea „design to cost”. Imediat ce faci cunoștință cu habitaclul, surprinzător de spațios date fiind proporțiile caroseriei, ideea că ai de a face cu o mașină compactă care tinde spre segmente superioare se estompează.
Plasticul este omniprezent. Până și zona de sub lunetă, din spatele banchetei, este din acest material puțin atrăgător. Plafonul a căzut și el pradă reducerii de costuri, fiind acoperit cu un material ciudat, fără mari pretenții. Se pare că departamentul de design exterior a folosit toți banii alocați, lăsându-și colegii însărcinați cu stabilirea materialelor din habitaclu fără fonduri.
Spațiu surprinzător
Cine poate trece peste aceste mici neajunsuri poate însă aprecia desenul simplu, dar extrem de util al bordului și al consolei centrale, precum și mulțimea de spații de depozitare de toate dimensiunile. Un plus se remarcă și la capitolul îmbinări, acestea fiind mult mai bine realizate decât la modelele Hyundai anterioare.
În ciuda materialelor utilizate de constructor, habitaclul este confortabil și, mai ales, spațios. Atât ocupanții locurilor din față, cât și cei așezați pe bancheta din spate au loc mai mult decât suficient pentru picioare, element demn de luat în seamă mai ales de cei care au în plan călătorii mai lungi.
Și, dacă tot vorbim de călătorii, e bine de știut că Elantra are un portbagaj generos, de 485 de litri, și că, grație unor pârghii care pot fi acționate direct din spațiul destinat bagajelor, oferă posibilitatea de a plia bancheta fracționată din spate fără a mai fi necesară o „vizită” în habitaclu. Un element insignifiant la prima vedere, acesta se dovedește extrem de util atunci când ai de transportat obiecte mai lungi decât permite portbagajul.
Sedan pentru familie
În privința comportamentului rutier, Elantra are multe puncte tari, dar și neajunsuri. Suspensia este dură dar destul de ciudat setată, penalizând condusul sportiv, iar motorul alimentat cu benzină, singurul disponibil pentru moment, este extrem de elastic și permisiv. Direcția asistată, foarte utilă în oraș, își pierde din calități pe drumurile cu multe viraje abordate cu viteză ridicată. De fapt, Hyundai Elantra pare mai degrabă gândit pentru traficul urban decât pentru drumuri de munte.
Cert este că noul vehicul coreean are mari șanse să ocupe un loc important în segmentul sedanurilor compacte din România, care are în prezent ca lideri modele precum Skoda Octavia, Renault Fluence sau Volkswagen Jetta. Prețul de bază de 14.450 de euro și chiar costul ceva mai mare al variantei Highway (15.690 euro), așază mașina pe o poziție fruntașă, dacă luăm în calcul raportul dotări/preț. Din nefericire, lipsa unei game mai largi de propulsoare poate fi un handicap important pentru noul Hyundai Elantra.
Elantra, o asiatică ostentativă pusă pe vânat clienți
15 august 2011, 09:07
Ultima modificare în 15 august 2011, 12:07
Noul Hyundai uimește prin designul său modernist și atrăgător, dar pierde puncte importante la capitolul materiale utilizate în habitaclu. Prețul este însă unul foarte competitiv.
Etichete: hyundai
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook