ELCEN anunță când va da drumul la căldură în București: Va fi mai bine decât iarna trecută

calorifer

SURSA FOTO: Dreamstime

Căldură în București. Directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu, a anunțat când va fi pornit sistemul de termoficare în Capitală. Potrivit acestuia, condițiile vor fi mai bune decât iarna trecută.

Căldură în București. Claudiu Creţu a explicat că sistemul de termoficare s-a mai stabilizat, iar condițiile vor mai bune decât iarna trecută. Astfel, ELCEN se așteaptă ca acesta să fie pornit la începutul lunii noiembrie.

Claudiu Creţu spune când va fi pornit sistemul de căldură în București

Directorul general al ELCEN a participat la o conferinţă cu tema „Provocările iernii 2023 – 2024 pentru sistemul energetic naţional”, organizată de Focus Energetic.

În cadrul evenimentului, Claudiu Creţu a subliniat că sistemul de termoficare s-a mai stabilizat și „funcţionează în parametri mai siguri”.

„Răspunsul este foarte clar: da. Vom avea apă caldă şi căldură, pentru că, în urma lucrărilor din ultimii doi ani, sistemul de termoficare s-a mai stabilizat, funcţionează în parametri mai siguri, iar în acest moment ne concentrăm pe partea de investiţii, ne concentrăm să modernizăm acest sistem.

Am trecut în ultimele două, trei ierni printr-o perioadă critică, o perioadă în care timp de mai multe zile anumite cartiere, sute de blocuri aveau probleme. În această iarnă va fi mai bine decât iarna trecută. Va fi mai bine decât iernile trecute, pentru că sunt şantiere în Bucureşti, se lucrează pe modernizări de conducte. Au început şi fondurile europene.

Ca urmare, ne aşteptăm în această iarnă la o funcţionare mai bună. Într-adevăr, ne ajută foarte mult şi vremea. Această lună octombrie caldă, pe care ne-am dorit-o foarte mult, a însemnat continuarea şantierelor. Suntem pregătiţi, conform prognozei, undeva la începutul lunii noiembrie să pornim sistemul de termoficare”, a declarat Claudiu Creţu.

Mereu apar probleme la pornirea sistemului de termoficare

Întotdeauna la pornirea acestui sistem, care nu are flexibilitate, apar anumite probleme inerente, potrivit specialistului. În primele zile, până se echilibrează, este posibil să existe sincope, a mai spus acesta.

Astfel, furnizarea ar putea să nu fie în parametri la toate blocurile, deoarece presiunile sunt încă scăzute. Mai mult, pot apărea avarii în urma încărcării sistemului.

„Dar estimăm ca în decurs de o săptămână, maximum două, undeva la 15 noiembrie, sistemul să fie cât se poate de viabil şi să putem funcţiona iarna aceasta. Probleme punctuale poate vor mai fi, dar din acest punct de vedere va fi mai bine”, a explicat directorul ELCEN.

Claudiu Creţu a precizat că, pe partea de combustibil, respectiv aprovizionarea cu gaze, există contracte încheiate, lucrurile fiind clare. Acesta a afirmat că şi în ceea ce priveşte banii compania stă „binişor”, Primăria Capitalei achitând 400 milioane lei din datoria pe care o avea.

„Deocamdată stăm binişor, nu bine, în sensul că au intrat cei 400 de milioane de la Primăria Capitalei. Aşteptăm şi a 2-a tranşă. Adică din datorie a fost plătită o parte, nu întreaga datorie, şi avem promisiuni că în perioada următoare, în următoarele luni, va fi achitată toată datoria. Noi vom continua presiunea şi interesul nostru, evident legal, este de a primi toate aceste sume şi avem promisiunea aparatului Primăriei şi a Primăriei că în acest moment se analizează toate aceste date şi urmează să fie rezolvate în următoarele luni”, a conchis Claudiu Creţu.