ELCEN: CTE Bucureşti Vest funcţionează la 60% din capacitate, iar CTE Grozăveşti este oprită

ELCEN a înregistrat azi-noapte, în intervalul orar 1:30 - 2:30, două avarii, la CTE Bucureşti Vest, care în prezent funcţionează la 60% din capacitate, şi la CTE Grozăveşti, care este oprită.

ELCEN a anunţat, într-un comunicat de presă, că roblemele vor fi soluţionate în cursul nopţii de 20 spre 21 octombrie.

"Azi-noapte, ELCEN a înregistrat două avarii în incinta Ciclului Combinat (din cauza unei conducte fisurate) şi în cadrul CTE Grozăveşti. Astfel, pentru izolarea zonelor cu probleme şi remedierea defecţiunilor, consumatorii racordaţi la reţeaua centralizată de încălzire din sectoarele 1, 6 şi parţial sectorul 5 din Capitală au fost preluaţi cu ajutorul unor unităţi de vârf. În acest moment, CTE Bucureşti Vest funcţionează la 60% din capacitate, iar CTE Grozăveşti este oprită", se menţionează în comunicat. 

Potrivit acestuia, avariile au fost sesizate în intervalul orar 1:30 – 2:30. Până la remedierea avariilor, agentul termic se va livra sub parametri normali consumatorilor racordaţi la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică. 

"ELCEN cere scuze consumatorilor din zonele afectate pentru situaţia neplăcută şi îi asigură că, alături de RADET Bucureşti, operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică, depune toate eforturile pentru remedierea defecţiunilor în regim de urgenţă", menţionează sursa citată. 

De altfel, şi RADET Bucureşti a anunţat joi că furnizarea energiei termice pentru apă caldă şi căldură se realizează sub parametri normali, din cauza unor avarii apărute în cursul zilei de miercuri la centralele CET Vest şi CET Grozăveşti aparţinând ELCEN. 

"În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ELCEN în cadrul comandamentului comun, problemele vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, reprezentanţii societăţii Electrocentrale estimând că avaria de la CET Vest va fi remediată în cursul serii de joi, ora 22,00, iar cea de la CET Grozăveşti în cursul dimineţii de vineri", menţionează reprezentanţii RADET.

AGERPRES