Societatea mixtă, S.C. Fântânele Gas Power S.A., va fi deținută în proporție de 90% de către Marubeni Corporation, restul de 10% din acțiuni revenind Electrocentrale București. Compania creată va funcționa ca producător independent de energie (IPP). “Fântânele este primul nostru proiect de investiție în infrastructura din România. Marubeni Europower urmărește să-și extindă prezența aici”, a precizat Hiroshi Tachigami, președintele Marubeni Europower.
La semnarea documentelor pentru înființarea societății mixte au participat Gabriel Ignat, directorul general al ELCEN, Hiroshi Tachigami, preşedintele Marubeni Europower, dar şi alți reprezentanți din cadrul celor două companii, precum şi din partea autorităţilor. Proiectul presupune realizarea unor unități de producție de energie electrică alimentate cu gaze naturale, amplasate în incinta fostei Centrale Termoelectrice Fântânele, care este în prezent dezafectată, potrivit unui comunicat de presă al ELCEN. Noile unități de producție vor fi echipate cu instalații care să asigure o eficiență ridicată a ciclului, funcționare flexibilă, pornire rapidă (circa 10 minute) şi care să genereze emisii poluante reduse.
În ceea ce privește finanțarea, circa 30% din capital va fi aport în numerar al Marubeni la capitalul social al societății mixte, restul urmând să fie asigurat prin împrumut de la instituții de credit și/sau bănci comerciale. ELCEN va contribui cu aport în natură, prin terenul necesar realizării proiectului și cu accesul la utilități.
Noua companie va fi înregistrată la Registrul Comerțului pe parcursul lunii august 2014, urmând să fie parcurse toate etapele necesare obținerii închiderii financiare. Potrivit estimărilor actuale, construcția centralei va fi realizată în aproximativ 18 luni de la data închiderii financiare a proiectului. Intrarea în exploatare comercială a noii centrale ar urma să aibă loc în 2017.