De aproape un deceniu, publicul din România așteaptă acasă un concert Florence + The Machine, iar Electric Castle transformă, în sfârșit, acest vis în realitate. Este una dintre cele mai creative trupe indie ale ultimei decade, construită în jurul personalității fascinante a solistei, compozitoarei și fondatoarei Florence Welch. Din 2009, când a lansat primul album, trupa a adunat zeci de săptămâni în fruntea clasamentelor muzicale din întreaga lume, nominalizări și premii câștigate la BRIT Awards, Grammy, Mercury, BBC sau Billboard Awards, ca să le amintim doar pe cele mai importante. Concertul din cadrul Electric Castle vine într-un moment esențial în cariera Florence + the Machine; noul lor album lansat în această vară, High as Hope,aduce schimbări esențiale în linia muzicală, influențate de schimbările radicale pe care Florence Welch le-a făcut în viața ei, o maturitate confirmată atât în plan creativ cât și personal. Anticipăm, deja, cel mai vizionar concert al anului 2019 din România.
Câștigător de Oscar, rock star, fashion icon, tech investor, Jared Leto a confirmat prezența sala Electric Castle alături de fratele său, Shannon Leto; altfel spus,30 Seconds to Mars este oficial pe afișul viitoarei ediții a festivalului. Cel mai recent album al trupei, America, este promovat printr-un turneu mondial ce ajunge astfel și în România, oferind publicului cea mai ambițioasă producție semnată până acum de trupă. Iar asta nu este puțin lucru pentru acești artiști care, pe lângă un șir copleșitor de premii,dețin chiar și un record Guinness. Nu oricine are capacitatea lui Jared Leto de a jongla între producții majore de Hollywood și arene pline de zeci de mii de fani, dar în spatele reputației de megastar stă un muzician ce a reușit să vândă peste 15 milioane de albume în cele două decenii de la lansarea trupei. Walk on Water, Rescue Me, Kings and Queen sunt cele mai recente hit-uri 30 Seconds to Mars, marcând un stil nou, cu puternice influențe electro, în muzica trupei.
Bring Me The Horizon, revelația ediției cu numărul 4 a Electric Castle, revin în 2019 pe scena festivalului. Poate cea mai ambițioasă trupă rock britanică a momentului, BMTH va lansa oficial, la începutul anului viitor, un nou album cu care va porni imediat într-un turneu de promovare în Europa și Australia. Doar două piese de pe viitorul Amo au fost prezentate până acum, dar fanii adevărați știu deja că albumul nu va semăna cu nimic din ce trupa a creat anterior. Pornită la drum ca o trupă deathcore, BMTH a experimentat foarte multe genuri de-a lungul celor șase albume înregistrate, ceea ce i-a ajutat foarte mult în a cuceri public din întreaga lume și i-a transformat în cap de afiș pentru cele mai importante festivaluri din Europa, precum Electric Castle. Alături de ei, concitadini din Sheffield și frați în stil rock, trupa metalcore While She Sleeps își fac loc pe afișul ediției din iulie 2019.
Veterani ai stilului indie rock, Metric ajung în România într-un moment de maturitate al carierei lor începută acum 20 de ani, în Toronto. Carisma solistei Emily Haines stă la baza succesului lor confirmat, de-a lungul timpului, cu numeroase premii. Fie că sunt în turneu cu trupe precum Smashing Pumpinks sau pe cont propriu, Metric au aceeași plăcere de a hipnotiza chiar și spectatorii care îi descoperă pentru prima dată live. Pentru că nimic nu e la fel în muzica indie, The Vaccinescompletează lista reprezentanților acestui gen muzical la Electric Castle 2019. E greu de crezut că au trecut deja 8 ani de când „If U Wanna” semnată The Vaccines era unul dintre cele mai mari hit-ului ale verii, timp în care trupa a trecut prin mai multe componențe, mai multe albume dintre care cel mai recent, Combat Sports, lansat în acest an.
Fie că se află în studio cu Lady Gaga și Snoop Dog sau creează proiecte alternative cu Skrillex, Boys Noize rămâne același DJ și producător revoluționar din zona acid techno. Prezența lui va fi o premieră în festival, alături de cea a mult contestaților Chinese Man, trio ul francez de trip hop care, în ciuda discuțiilor mereu reaprinse asupra numelui lor, surprind public cu set uri în care fragmente din Biblie citite de Samuel Jackson se amestecă cu ritmuri din muzica trupei Queen. Nominalizați anul trecut pentru un Grammy, Sofi Tukker vor ajunge la Bonțida în plin turneu european.
Între rock și electro, e întotdeauna loc de muzică clasică, cel puțin la fiecare ediție Electric Castle. Kronos Quartet, un proiect ce există de peste 40 de ani și care a câștigat de-a lungul anilor premii Grammy sau Polar, e partea de rafinament clasic reinterpretat în viitoarea ediție a festivalului.
Alte nume confirmate:Lemaitre, Mono, Tommy Cash revine la rândul său, Handsome Furssau Viagra Boys. Proiectul HospitalityNightcontinuă și în 2019, cu London Electricity, Dynamite MC, Spy și Danny Byrd într-o seară dedicată.
Abonamentele pentru Electric Castle 2019 se pot cumpăra la prețul de 399 lei, pânâ în 20 decembrie, de pe www.electriccastle.com.