Electrica sărbătorește 10 ani de la listarea la BVB și London Stock Exchange
Furnizorul și distribuitorul de energie Electrica sărbătorește 10 ani de la listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange și anunță că în această perioadă a investit peste 6 miliarde de lei în modernizarea și extinderea infrastructurii energetice. Dividendele acumulate în cei zece ani depășesc 2 miliarde de lei.
”Pe data de 4 iulie 2014, Electrica a făcut istorie prin lansarea celei mai mari oferte publice primare iniţiale (IPO) din palmaresul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), atrăgând aproape 2 miliarde lei (444 milioane euro).
Aceasta a fost singura privatizare cu pachet majoritar realizată prin bursă şi singura listare din portofoliul statului român cu emisiune de noi acţiuni, consolidând poziţia companiei ca lider în sectorul energetic. Chiar şi după 10 ani, IPO-ul Electrica rămâne cea mai mare ofertă publică primară iniţială din istoria pieţei de capital din România”, anunţă compania.
Pentru a marca acest moment important, Alexandru Chiriță, CEO al Electrica, însoțit de echipa sa și de reprezentanți ai autorităților și ai pieței de capital, au inaugurat astăzi ședința de tranzacționare.
”Este o mare onoare să celebrăm 10 ani de la listarea pe Bursa de Valori Bucureşti şi London Stock Exchange, un moment care credem că evidenţiază angajamentul nostru constant faţă de transparenţă, excelenţă şi sustenabilitate. Acest deceniu de realizări nu ar fi fost posibil fără încrederea şi sprijinul acţionarilor noştri, al partenerilor strategici, al clienţilor şi, mai ales, al echipei care munceşte cu pasiune pentru a transforma viziunea noastră în realitate.
Privim cu încredere şi entuziasm către viitor, continuând să investim în tehnologii inovatoare şi să ne perfecţionăm serviciile, pentru a rămâne un pilon de bază şi un model de excelenţă al sectorului energetic din România”, a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.
Compania a dublat numărul acționarilor într-un deceniu
În decursul celor 10 ani de la listare, Electrica a înregistrat o creștere semnificativă, dublând numărul acționarilor de la 7.000 în 2014 la peste 13.700 în 2024.
De asemenea, fondurile de pensii din Pilonul II și Pilonul III dețin împreună peste 24% din totalul acțiunilor, fiind al doilea cel mai mare acționar după statul român.
Până în prezent, tranzacțiile cu acțiuni Electrica au însumat aproximativ 6,2 miliarde de lei (din care aproximativ 4,62 miliarde de lei tranzacții post IPO), reprezentând astfel 4,7% din lichiditatea înregistrată în ultimii 10 ani pe Piața Principală a Bursei de Valori București.
Aceste realizări au atras un portofoliu diversificat de investitori internaționali, contribuind esențial la promovarea României la statutul de Piață Emergentă. Acțiunile Electrica fac parte din indicii principali ai BVB și sunt incluse în indicii MSCI pentru Piețe de Frontieră și FTSE Russell pentru Piețe Emergente.
”Listarea Electrica a reprezentat un moment de referinţă pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru piaţa de capital locală, atât prin mărimea ofertei publice de la acea dată, cât şi prin evoluţia companiei la bursă din ultimul deceniu.
Prin listarea principalelor companiilor energetice româneşti, autorităţile au pus bazele dezvoltării sectorului energetic local pe baza unor principii esenţiale ale pieţei de capital: încredere, transparenţă, aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă. Piaţa de capital locală s-a transformat major în ultimii 10 ani, iar Electrica a făcut parte din această transformare”, a declarat Adrian Tănase, director general BVB.
Electrica înregistrează acum o valoare de piață de peste 5,2 miliarde de lei, reflectând o creștere de aproape 146% în ultimii doi ani – de la minimul istoric de 6,10 lei atins în septembrie 2022, la maximul istoric de 15 lei atins în iunie 2024.
Peste 6 miliarde de lei investiți în modernizarea și extinderea infrastructurii energetice
Din punct de vedere financiar, în cei 10 ani de la listare, Electrica a investit peste 6 miliarde de lei în modernizarea și extinderea infrastructurii energetice. Compania a alocat 752 milioane de lei pentru achiziționarea pachetelor minoritare în filialele de distribuție și furnizare, precum și peste 100 milioane de lei în proiecte de energie regenerabilă, respectând astfel obligațiile asumate prin IPO.
În plus, Electrica a atras finanțări nerambursabile în valoare de un sfert de miliard de euro prin Fondul pentru Modernizare, reprezentând cel mai mare volum de finanțări din domeniu.
Dividendele cumulate în această perioadă depășesc 2 miliarde de lei, asigurând un randament stabil pentru investitori, chiar și în contextul fluctuațiilor pieței, cu excepția ultimilor doi ani. Acționarii care au investit în IPO-ul din 2014 au beneficiat de un câștig agregat de peste 90%, din care 53,8% din dividende și 36,4% din aprecierea acțiunilor, ceea ce reprezintă o rată de creștere compusă de 6,64% anual, în condițiile în care inflația medie anuală din această perioadă a fost de 3,96%.
”Un alt aspect definitoriu în cei 10 ani este şi angajamentul faţă de guvernanţa corporativă şi responsabilitatea socială. Imediat după listare, compania a implementat un plan solid de acţiuni pentru guvernanţa corporativă, adoptând un cod etic şi diverse politici menite să asigure transparenţa şi integritatea.
De asemenea, Electrica a fost pionier în publicarea Raportului de sustenabilitate începând cu 2016, înainte ca acesta să devină o cerinţă legală”, a mai transmis compania.