Potrivit acestuia, avarii de o asemenea amploare au loc numai odată la câteva zeci de ani. În total 200 de stâlpi de beton au fost rupţi, jumătate dintre aceştia fiind deja înlocuiţi.
Reparaţiile în privinţa deranjamentelor comune urmau să fie finalizate miercuri seară, însă, în acest moment, cel mai optimist termen este joi iar cel pesimist – sâmbătă, a precizat şeful Electrica. El a menţionat că au mai rămas de remediat "situaţiile cele mai grele", respectiv stâlpii şi liniile rupte aflate în câmp deschis cu zăpadă multă sau în pădure. Directorul general al Electrica a mai arătat că în zona Buzău reprezentanţii companiei s-au confruntat şi cu tentativele de dezasamblare a stâlpilor de metal pentru 110 kV, căzuţi la pământ. În alte zone, unde stâlpi căzuţi, rupţi de viscol, erau la pământ, proprietarii terenurilor au interzis accesul iar reprezentanţii Electrica au trebuit să negocieze.Sursa: Agerpres
Electrica a înregistrat pagube între 10 şi 20 de milioane de euro
14 februarie 2012, 19:55
Ultima modificare în 14 februarie 2012, 21:55
Electrica a suferit pagube cuprinse între 10 şi 20 milioane euro în urma fenomenelor meteorologice extreme din ultimele zile, a declarat, astăzi, directorul general al companiei de stat, Ioan Folescu.
Etichete: electrica
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook