Electrica a înregistrat pierderi de 157,8 milioane de lei, după T1 din 2022
Electrica SA a înregistrat pierderi după primul trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului trecut. Potrivit unui raport trimit vineri Bursei de Valori București, compania a înregistrat pierderi de 157,8 milioane de lei, în timp ce în aceeași perioadă a anului trecut a fost înregistrat un profit de 57,9 milioane de lei.
Raportul consolidat pentru primul trimestru al anului 2o22 arată că veniturile înregistrate sunt de 2,6 miliarde de lei, în creștere cu 52% faţă de perioada similară din 2021, pe fondul creşterii cu 818,3 milioane de lei pe segmentul de furnizare şi al avansului cu 97,5 milioane de lei al veniturilor din segmentul de distribuţie.
De asemenea, raportul arată că în perioada de trei luni terminată în ultima zi a lunii martie 2022 a înregistrat o creștere în veniturile din segmentul de distribuție energetică – 760 milioane de lei. Pe segmentul de furnizare, veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au crescut cu 818,3 milioane de lei, sau 58,9%, la 2,207 miliarde de lei. Variaţia veniturilor aferente segmentului de furnizare este generată, în principal, de efectul net al creşterii preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul cu 116% şi al reducerii cantităţii de energie furnizată cu 3,9%.
„Costul cu energia achiziţionată pentru furnizare (inclusiv serviciile de transport şi de sistem) a crescut cu 1.260,7 milioane RON, sau 137,2%, la 2.179,3 milioane RON în T1 2022, de la 918,6 milioane RON în T1 2021. Principala cauză a acestei evoluţii este reprezentată de creşterea preţurilor de pe piaţa energiei electrice şi limitarea transferului către clientul final al acestor creşteri de preţ. Astfel, preţurile pe piaţa spot (Piata Zilei Următoare) din România au crescut în T1 2022 cu aproximativ 320%, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2021”, precizează compania în raportul transmis BVB.
Costurile au crescut
Raportul mai arată că costurile cu achiziţia certificatelor verzi a crescut cu 7,165 milioane de lei, un avans de 4,95% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. Cheltuielile cu construcţia reţelelor electrice în legătură cu contractele de concesiune au crescut cu aproximativ 21,4 milioane de lei, reprezentând 24,6%, la 108,3 milioane de lei.
În ceea ce privește cheltuielile cu salariile și beneficiile angajaților au înregistrat o creștere de 1,2 milioane de lei, ajungând la 187,6 milioane de lei în T1 2022.
Rezultatul operaţional (EBIT) al Grupului s-a redus cu aproximativ 252 milioane de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la o pierdere de 174,7 milioane de lei, faţă de un profit operaţional de 77,7 milioane de lei în T1 2021, evoluţia EBITDA fiind uşor impactată de creşterea cheltuielii cu amortizarea cu 2,4 milioane de lei, sau 2%, arată sursa citată.
„Scăderea a fost generată, în principal, de performanţa segmentului de furnizare de energie electrică influenţată semnificativ de majorarea costurilor energiei, la care se adaugă creşterea costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT pentru segmentul de distribuţie cauzată de diferenţa dintre costul mediu estimat de achiziţie al energiei pentru consumul propriu tehnologic (CPT) şi preţul ex-ante stabilit de ANRE aferente anului 2022”, menţionează Raportul.
2,3 TWh de energie electrică a fost furnizată în T1 din 2022
Raportul mai arată că în primul trimestru al acestui an, Electrica SA a furnizat 2,3 TWh de energie electrică către aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum, înregistrând o creştere de 0,06% faţă de perioada similară a anului anterior.
Activităţile principale ale Grupului sunt operarea şi construcţia reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale consumatorilor finali, precum şi producţia de energie electrică din surse regenerabile. Grupul este operatorul de distribuţie a energiei electrice şi principalul furnizor de energie electrică în regiunile Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud.