Electrica anunță fuziunea companiilor sale de distribuție și servicii. Ce alte planuri are grupul

Electrica

Grupul Electrica a anunțat astăzi că va fuziona cele trei companii de distribuție a energiei și cele două companii care se ocupă de servicii din cadrul grupului. Conform comunicatului Electrica, vor rezulta astfel două entități noi începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Acţionarii Electrica au aprobat în Adunare Generală Extraordinară fuziunea celor trei companii de distribuţie a energiei şi a celor două filiale de servicii din cadrul grupului, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, Agerpres.

Cei trei operatori de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica sunt SDEE Transilvania Nord, SDEE Transilvania Sud, SDEE Muntenia Nord.

Cele două societăţi de servicii energetice sunt Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE) şi Servicii Energetice Muntenia SA (SEM).

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, noua entitate rezultată în aria de distribuţie va avea denumirea „Distribuţie Energie Electrică România SA” (DEER). În procesul care vizează cei trei operatori de distribuţie, societatea absorbantă va fi SDEE Transilvania Nord, iar în cel al companiilor de servicii energetice societatea absorbantă va fi Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE).

Ce obiective vor avea companiile rezultate

În acest context, rolul activităţii de distribuţie pe lanţul valoric se modifică, iar obiectivele principale ale strategiei definite pentru acest segment au în vedere îmbunătăţiri şi optimizări pe trei dimensiuni: performanţa operaţională, calitatea serviciilor şi optimizarea costurilor la consumatorul final. La acestea se adaugă şi direcţiile strategice pe termen lung, axate pe consolidarea şi dezvoltarea modelului de afaceri, coroborat cu pregătirea reţelelor de distribuţie pentru a face faţă provocărilor tranziţiei energetice.

În anul 2019, cei trei operatori ai Grupului Electrica au distribuit aproximativ 17,7 TWh, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din energia electrică totală distribuită la nivel naţional către utilizatorii finali.

În ceea ce priveşte zona de servicii, obiectivul principal este de a deveni un furnizor integrat de soluţii energetice, cu beneficii precum: management şi guvernanţă unitare, sinergii organizaţionale, activitate comercială îmbunătăţită, ofertă de servicii integrată, precum şi transfer de cunoştinţe şi dezvoltarea capacităţii de execuţie a lucrărilor.

Cele două proiecte de fuziune se înscriu în linia direcţiilor de transformare şi optimizare a activităţii Grupului Electrica, demarate odată cu listarea la bursă. În cei cinci ani de la listare, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în infrastructura energetică a ţării, cu un total de 3,4 miliarde lei investiţi, la care se adaugă planul aflat în derulare pentru anul 2020, în valoare de 600 milioane lei, spun oficialii companiei.

„Odată cu listarea la bursă, planurile Grupului Electrica au devenit din ce în ce mai ambiţioase şi au avut ca premisă trecerea business-ului la nivelul următor, astfel încât consumatorii noştri să beneficieze de servicii la standarde dintre cele mai înalte. Astăzi, ne aflăm în faţa unei noi etape din viaţa Grupului, care marchează accelerarea procesului de transformare prin care trece şi generează noi sinergii care să aducă plusvaloare tuturor părţilor implicate”, a afirmat Corina Popescu, directorul general al companiei.

La şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Electrica SA au participat personal, prin reprezentant sau au votat prin corespondenţă acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de 27 iulie 2020, stabilită ca dată de referinţă, cvorumul fiind de 73,11% din totalul drepturilor de vot şi de 71,66% din capitalul social al societăţii.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.