Se pare că scopul acestei participări este vânzarea filialelor sale din România, menționează sursa citată.
„Electrica doreşte să informeze acţionarii şi investitorii cu privire la faptul că este în curs de a explora posibilitatea participării sale, în cadrul unui potenţial consorţiu format împreună cu Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA (SAPE SA) şi Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, la procedura competitivă organizată de CEZ a.s. pentru vânzarea filialelor sale din România.
Electrica va informa în mod prompt acţionarii şi investitorii în legătură cu orice aspecte privind potenţiala participare în cadrul proiectului descris mai sus, ce vor trebui raportate în conformitate cu prevederile legale aplicabile”, se menţionează în raport.
Pe 12 mai 2020, directorul financiar al grupului ceh de utilităţi CEZ, Martin Novak, a declarat că grupul îşi continuă strategia de vânzare a unor operaţiuni pentru a ieşi de pe majoritatea pieţelor străine şi, în continuare, intenţionează să finalizeze vânzarea activelor din România până la sfârşitul acestui an, chiar dacă declararea stării de urgenţă a provocat unele întârzieri, a transmis Reuters.
Se știa din 2019
CEZ a anunţat încă din vara anului trecut că vrea să-şi vândă operaţiunile din România şi din alte ţări, pentru a se concentra pe activitatea din ţara-mamă, Cehia.
„Procesul de vânzare şi negocierile cu ofertanţi continuă. Calendarul final inclusiv termenul limită pentru depunerea de oferte angajante va fi fixat în funcţie de evoluţia situaţiei din România”, precizează grupul CEZ în raportul financiar publicat pe pagina de Internet a companiei.
CEZ a inclus în testarea de piaţă şapte companii româneşti (Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România). Testarea interesului de piaţă este realizată în mod exclusiv pentru CEZ de banca de investiţii Societe Generale.
Din păcate îns, declararea stării de urgenţă în România a suspendat deja fuziunile şi achiziţiile în sectorul energetic.
„Nu cred că este înţelept pentru nicio parte să ia în considerare tranzacţii pentru că preţurile sunt distorsionate. Sunt sigur că CEZ va putea relua procesul. Am vrut să fim siguri că nu vom fi luaţi prin surprindere”, a declarat la finele lunii aprilie ministrul Economiei, Virgil Popescu, într-un interviu pentru Bloomberg, informează agerpres.
Grupul CEZ în România se numără printre principalii lideri de utilităţi integrate din România. Acesta include una dintre cele mai mari companii de distribuţie (1,4 milioane portofoliu de clienţi, 6.826 GWh de energie electrică livrată în 2018), cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW, producţie de 1.105 GWh în 2018), sistemul hidroelectric din Reşiţa format din patru lacuri de acumulare şi patru micro hidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total, producţie de 83 GWh în 2018) şi furnizarea de energie electrică şi gaze către clienţii finali (vânzări de 3.425 GWh în 2018).
Grupul CEZ a intrat pe piaţă energetică din România în 2005, odată cu achiziţia unei companii de distribuţie. Activele româneşti au generat de la început EBITDA pozitiv şi contribuie în mod regulat la dividendele Grupului CEZ.