Directorul general al Electrica SA, Ioan Folescu şi-a dat demisia din funcţie, în condiţiile în care noua conducere a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi-a exprimat neîncrederea referitoare la neimplicarea lui politică.
Conducerea interimară a societăţii Electrica va fi asigurată de fostul director general al Electrica Transilvania Sud, Ioan Roşca, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu.
‘După demisia directorului general al Electrica, Ioan Folescu, conducerea societăţii va fi asigurată de fostul director general al Electrica Transilvania Sud, Ioan Roşca. Acesta va fi director interimar’, a afirmat Daniel Chiţoiu.
”Cu o experienţă în domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice de peste 30 ani, Ioan Folescu declară ca gestul său este unul de demnitate atât timp cat noua conducere a Ministerului Economiei şi Mediului de Afaceri şi-a exprimat neîncrederea referitoare la neimplicarea lui politică”, se menţionează în comunicatul privind demisia lui Folescu.
În ultimii trei ani, când la conducerea SC Electrica SA s-a aflat Ioan Folescu, compania, cât şi filialele de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din grup, au înregistrat profit evidenţiindu-se în acest sens Filiala Electrică de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord, cu un profit de 11 % pe anul 2011, unde preşedinte al Consiliului de Administraţie este chiar Ioan Folescu, se mai spune în comunicat.