Electrocasnicele consumă, iar creșterea prețurilor la energie electrică îi determină pe mulți să regândească utilizarea acestora

Creșterea prețurilor la energie electrică îi determină pe tot mai mulți români să fie atenți la consumul electrocasnicelor din locuință. Printre cele mai mari consumatoare de curent se numără uscătorul de rufe, un aparat tot mai popular, dar care poate avea un impact considerabil asupra facturilor, scrie csid.ro.

În special modelele cu eficiență energetică redusă, precum cele din clasa C, pot consuma până la 9 kWh per ciclu de uscare. Aceasta echivalează cu 1.800 de becuri de 5W aprinse simultan timp de o oră. Pe de altă parte, uscătoarele mai eficiente, din clasa A, reduc acest consum la aproximativ 2,5-3 kWh per ciclu, ceea ce poate face o diferență semnificativă în factura lunară.

Pentru a economisi energie, este recomandată utilizarea corectă a uscătorului, cum ar fi evitarea supraîncărcării și selectarea programelor potrivite pentru fiecare tip de haine.

contor electric energie electrica
SURSA FOTO: Rețele Electrice România

Electrocasnice care consuma mult și cresc factura la curent

Pe lângă uscătorul de rufe, specialiștii avertizează că și alte aparate din gospodărie pot genera un consum ridicat de energie:

  • Cuptorul electric – utilizat la temperaturi înalte, poate consuma foarte mult curent.
  • Mașina de spălat rufe – spălarea la temperaturi ridicate și utilizarea uscătorului încorporat cresc semnificativ consumul.
  • Mașina de spălat vase – deși eficientă, utilizarea frecventă poate adăuga un consum important.
  • Încălzitorul de apă – folosit zilnic, poate reprezenta unul dintre cei mai mari consumatori din locuință.
  • Aerul condiționat – atât vara, cât și iarna, contribuie semnificativ la factura de electricitate.
  • Fierul de călcat, prăjitorul de pâine, cafetiera, plitele electrice – utilizarea frecventă a acestor aparate adaugă costuri neprevăzute la energie.

Soluții pentru reducerea consumui de energie

Pentru a menține facturile sub control, experții recomandă:

  • Alegerea electrocasnicelor din clasa energetică superioară (A, A++).
  • Utilizarea rațională a aparatelor și evitarea funcționării simultane a mai multor consumatori mari.
  • Selectarea programelor economice la mașina de spălat și uscător.
  • Optimizarea utilizării aerului condiționat și a încălzitorului de apă cu ajutorul unui termostat inteligent.

Optimizarea consumului de energie

Pentru un consum eficient de energie în bucătărie, setează temperatura frigiderului la minimum 3°C și a congelatorului la -15°C, evitând plasarea acestuia lângă surse de căldură care îl pot suprasolicita. Închide corect ușa frigiderului pentru a menține temperatura interioară constantă, nu introduce alimente fierbinți și curăță periodic aerisirea pentru o funcționare optimă și un consum redus de energie. De asemenea, menține congelatorul cel puțin trei sferturi plin și dezgheață-l când stratul de gheață depășește 2 mm.

Pentru haine, alege o mașină de spălat cu programe eco și spală la temperaturi mai scăzute, deoarece multe detergenți sunt eficienți chiar și la 15°C. Respectă indicațiile de pe eticheta hainelor pentru a evita consumul inutil de energie și curăță periodic filtrele mașinii de spălat și ale uscătorului. Stoarcerea hainelor înainte de uscare ajută la reducerea timpului de funcționare a uscătorului, unul dintre cele mai mari consumatoare de energie electrică din locuință.