Produsele companiei care au cea mai mare pondere în vânzări sunt echipamentele pentru distribuția și măsurarea energiei electrice (46,9%), urmate de secţiunea Diverse (17,2%), echipamentele destinate infrastructurii de cale ferată (12,4%), subansambluri auto (11,7%) şi confecţii metalice (6%). „În următoarea perioadă ne gândim la o cifră de afaceri de 10 milioane de euro, echivalentul a 15% din totalul afacerilor noastre pentru divizia de corpuri de iluminat LED”, a declarat Eugen Scheușan (foto), directorul general al companiei. „La ora actuală, după şase luni de la demararea producţiei, avem o cifră de afaceri în jur de 100.000 de euro pe lună, ceea ce înseamnă o pondere de 2-3% din cifra totală de afaceri a companiei”, a adăugat acesta.
Compania produce corpuri de iluminat LED, care consumă mult mai puțină energie electrică, de anul trecut. Electromagnetica intenționează ca, în următorii 2-3 ani, să investească 10 milioane euro în producţia de energie verde, atât din surse proprii, cât şi din fonduri europene. Anul trecut, Electromagnetica a reuşit să atragă 1,8 milioane de euro pentru astfel de investiţii. Compania deține, în prezent, zece microhidrocentrale pe râul Suceava, cu o putere instalată de peste 5MW și se dorește atingerea unei puteri de producție de 10-15 MW.
„Deocamdată, sunt bani pentru proiecte hidro. Ideea ar fi să ajungem la 15 MW de energie verde în bandă. Pentru asta, am mai identificat câteva situri potenţiale. Costul standard pentru un singur Kwh este de 4.000 de euro, iar noi am reuşit să scoatem 2,5 milioane euro pentru 1 MW”, a explicat Eugen Scheuşan.
În sectorul imobiliar, compania deține Electromagnetica Business Park, care include clădiri de birouri și industriale în București (pe Calea Rahovei) și în Măgurele. Din totalul de 60.000 de metri pătrați copania a reușit să închirieze jumătate, ceea ce se traduce printr-o cifră de afaceri de un milioan de lei pe an. Șeful companiei a declarat că societatea mai deține și alte spații în afara Bucureștiului, dar pe care le utilzează ca garanții bancare.
Electromagnetica este listată pe piața Rasdaq cu simbolul ELMA, cel mai mare acționar fiind SIF Oltenia cu un pachet de 15%, iar Asociația PAS Electromagnetica deține 31,2%. Capitalizarea la zi a companiei este de 246 milioane lei, după o creștere de circa 7% înregistrată de la începutul anului.
Electromagnetica continuă să crească și pe timp de criză
19 aprilie 2011, 15:55
Ultima modificare în 19 aprilie 2011, 18:55
Electromagnetica București a înregistrat, anul trecut, o creștere a cifrei de afaceri de 18,2% feță de 2009, ajungând până la 474 milioane lei. Compania a reușit să își majoreze cifra de afaceri netă și în 2009, până la 400,5 milioane lei față de 370 milioane lei în 2008 și 280 milioane lei în 2007. Profitul net a scăzut însă anul trecut, până la 26,3 milioane lei de la 28,5 milioane lei în 2009.
Etichete: bursa,
electromagnetica,
energie,
fonduri europene
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook